Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sambata, inainte de summitul UE-Ucraina de saptamana viitoare, ca Ucraina beneficiaza de sprijin neconditionat din partea blocului comunitar si ca aceasta tara trebuie sa reziste in fata atacurilor rusesti pentru a apara valorile europene, relateaza agentiile Reuters, scrie hotnews.ro

„Suntem alaturi de Ucraina, fara niciun fel de 'daca' sau 'dar'”, a afirmat Ursula von der Leyen intr-un discurs tinut la un eveniment al partidului sau, Uniunea Crestin-Democrata (CDU), la Dusseldorf, in Germania.

Ucraina „lupta pentru valorile noastre comune, lupta pentru respectarea dreptului international si pentru principiile democratiei si de aceea Ucraina trebuie sa castige acest razboi”, a spus ea.

Von der Leyen si colegii sai comisari europeni planuiesc un summit UE-Ucraina la 3 februarie.

„Putin a crezut ca ne poate santaja, dar Germania a gasit repede alte surse”
Totodata, ea a pledat pentru trecerea in forta a Germaniei la energiile regenerabile, pentru binele climatului si pentru a reduce veniturile Moscovei, potrivit agentiei germane DPA.

„Nu se poate reveni la dependenta de combustibilii fosili rusi in nicio circumstanta”, a afirmat Ursula von der Leyen in acelasi discurs.

„Acesta este un obiectiv pentru generatii pe care trebuie sa-l rezolvam”, a insistat ea.

Ursula von der Leyen, membra a CDU, s-a exprimat la o reuniune a partidului sau in landul Renania de Nord-Westfalia, un centru industrial puternic, unde se afla Koln, Dusseldorf si Dortmund.

Acest land din vestul Germaniei are toate premisele pentru a iesi mai puternic din aceasta transformare catre tehnologiile curate, a spus ea.

Dar lupta impotriva schimbarilor climatice nu trebuie sa fie abordata in detrimentul economiei, a tinut sa puncteze sefa Comisiei Europene.

Presedintele rus Vladimir Putin „a crezut ca ne poate santaja cu dependenta noastra de petrol, carbune si gaze din Rusia”, dar Germania a gasit repede alte surse, a mai spus Ursula von der Leyen.