Sefa Comisiei Europene cere ca Ucrainei sa i se ofere orice arma pe care o poate folosi, inclusiv si sisteme avansate. Marea Britanie este singurul aliat al Ucrainei care a promis sa trimita tancuri grele. Finlanda si Polonia spun, de asemenea, ca sunt pregatite sa faca acest lucru, dar au nevoie de permisiunea Berlinului. Germania vrea insa o decizie colectiva a aliatilor.

Marea Britanie a devenit sambata prima tara care a confirmat ca isi va trimite tancurile de lupta in Ucraina, iar oficialii europeni care au de-a face cu Berlinul au spus ca se asteapta ca Germania sa urmeze exemplul in viitorul apropiat si sa accepte furnizarea de tancuri Leopard.

Ursula VON DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: “UE nu are propriile trupe, dar am afirmat inca de la inceput ca Ucraina ar trebui sa primeasca toate capacitatile militare de care are nevoie si pe care le poate folosi, inclusiv sistemele moderne. Prin urmare, ma astept ca la intalnirea de la Ramstein sa se faca un pas important inainte si sa fie luata decizia.“

Cancelarul Olaf Scholz a afirmat, intr-un interviu acordat agentiei Bloomberg, ca asteapta o decizie coordonata cu celelalte state privind tancurile si cere evitarea unui razboi NATO-Rusia.

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMAN: "Nu luam niciodata decizii singuri, acest lucru este necesar intr-o situatie dificila ca aceasta. Este foarte important sa cooperam in acest sens, de aceea nu fac anunturi asa cum o fac altii.” 

Scholz a fost criticat pentru decizia de a nu furniza arme grele Ucrainei, pentru a nu amplifica razboiul cu Rusia. Polonia, Lituania si Finlanda au anuntat ca vor sa furnizeze Ucrainei  tancuri Leopard, insa au nevoie de aprobarea Germaniei, intrucat tancurile sunt de fabricatie germana. Aflat astazi la Kiev ministrul canadian al apararii a anuntat furnizarea a 200 de transportoare blindate Senator. Informatia vine la doar doua zile dupa ce britanicii au spus ca, pe langa o companie de tancuri Challenger 2, vor furniza Ucrainei cateva sute de blindate, inclusiv modelul Bulldog. Tot luna aceasta, Statele Unite au anuntat ca trimit Ucrainei 50 de blindate de lupta Bradley, iar Germania ca va furniza 40 de blindate de lupts Marder in primul trimestru al acestui an. In plus, Franta a spus ca va dota armata ucraineana cu un numar neprecizat de tancuri usoare AMX-10 RC.