Rafael Grossi, directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), a declarat ca centrala nucleara Zaporojie este „evident” o instalatie ucraineana si posibilele schimbari ”ar fi o problema complexa” pe care va trebui sa o discute in timpul vizitei sale viitoare la Moscova, relateaza CNN, potrivit News.ro.
Cand a fost intrebat, joi, de Fred Pleitgen de la CNN daca AIEA ar boicota procesul prin care personalul centralei Zaporojie ar deveni angajati ai companiei ruse Rosatom, Grossi a spus: ”Nu pot nici sa boicotez, nici sa cooperez. Trebuie sa fac lucrurile potrivite si in acest caz trebuie in primul rand sa luam in calcul securitatea, siguranta si bunastarea personalului”.
Grossi a adaugat ca atunci ”cand vine vorba de modificarile contractuale care ar putea surveni ca urmare a anunturilor, va trebui sa discute in Rusia in urmatoarele zile”.
”Nu exista prea multa claritate cu privire la amploarea acestor modificari propuse, asa ca va trebui sa am mai multa claritate. Pentru noi, este evident ca, deoarece aceasta este o instalatie ucraineana, proprietatea este a Energoatom. Orice schimbare ar fi o problema complexa”, a subliniat el.
Exact in momentul in care Putin semna decretul, operatorul nuclear de stat ucrainean Energoatom a anuntat ca presedintele sau isi va asuma atributiile de director general al centralei.
Presedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri un decret care transfera centrala nucleara Zaporojie din Ucraina sub controlul statului rus.


