Atacurile ucrainene in Crimeea „anexata” de Rusia se vor intensifica, a declarat seful serviciilor de informatii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, recunoscand totodata ca frontul terestru ramane „inghetat”, potrivit AFP, citata de hotnews.ro

„In 2023, primele incursiuni ucrainene au avut loc in Crimeea ocupata temporar, chiar daca unii le considerau imposibile. Si acesta este doar inceputul. Acest lucru da speranta, in special ucrainenilor din Crimeea, care traiesc sub ocupatie rusa de zece ani si dintre care multi incepeau sa se descurajeze”,  a declarat Kirilo Budanov in acest interviu publicat vineri.

„Partea de nord a Marii Negre se afla sub control ucrainean, unde exista platforme de extractie a gazelor”,  iar  „coridoarele maritime de export de cereale sunt din nou operationale, chiar daca exista riscuri din cauza razboiului”,  a adaugat el.

Crimeea, „anexata” de Moscova in 2014, este o regiune-cheie pentru logistica fortelor ruse care ocupa o parte din sudul Ucrainei. Acest teritoriu este atacat in mod regulat de rachete si drone ucrainene.

Pe frontul terestru, insa, „de ambele parti, utilizarea foarte intensiva a dronelor de atac a facut imposibila atat ofensiva rusa, cat si cea ucraineana”, potrivit sefului GUR, care a mentionat, de asemenea, „densitatea campurilor de mine fara precedent dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial”.

Intrebat despre starea de spirit a populatiei ucrainene la doi ani de la invazie, el a recunoscut ca aceasta este „obosita".

„Razboiul a inceput in urma cu zece ani (in Donbas, n.r.), iar invazia pe scara larga este in curs de desfasurare din 2022. Nu o critic, este de inteles. Dar deficitul de soldati devine semnificativ, chiar daca nu este alarmant”,  a spus Budanov. O dezbatere privind mobilizarea face valva de saptamani intregi in Ucraina, iar discutarea unui controversat proiect de lege a fost amanata joi de catre deputati.

Intrebat despre posibilitatea unor negocieri cu Moscova, el a raspuns ca  „nu este momentul potrivit. Negocierile incep atunci cand cel putin una dintre parti, daca nu ambele, are un interes in ele. Nu este cazul".

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.