Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Volodimir Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat plănuiau de asemenea să îi elimine pe șeful SBU Vasili Malîuk, șeful GUR, generalul Kirilo Budanov, și alți oficiali de rang înalt. SBU au publicat mai multe interceptări telefonice și imagini despre cum au zădărnicit planurile FSB.
„Agenții de contrainformații și SBU au zădărnicit planurile FSB de a-l elimina pe președintele Ucrainei și a altor reprezentanți de la conducerea militaro-politică a statului. Planurile urmau să fie implementate de o rețea de informații care a fost identificată în prealabil de către Serviciul de Securitate al Ucrainei, cu asistența conducerii Administrației Securității Statului.”
„Sarcina era să găsim oameni care să poată în timpul deplasării sau în timpul ieșirilor pentru mesaje adresate seara din cabinet sau în piața din fața oficiului prezidențial să îl ia ostatic..
După ce era luat ostatic Zelenski urma să fie ucis, notează SBU în comunicatul remis presei. Potrivit Serviciului ucrainean de securitate,rețeaua, ale cărei activităţi erau supravizate de FSB de la Moscova, includea pe doi colonei ai Departamentului de Protecţie a Statului, care scurgeau informaţii clasificate către Rusia. Complotul a fost împiedicat, iar suspecţii au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi.
Dmitro PERLIN, AGENT FSB: „- Pentru îndeplinirea planului,va fi de la 50 de mii.
-50 de mii de ce?
-Dolari.
-50 de mii de dolari, corect?
-Da.”
În timpul percheziţiilor la domiciliile acestora, SBU a găsit obiecte şi documente cu dovezi ale operaţiunii clandestine pe care o puneau la cale. Agenții de informații ucraineni afirmă de asemenea că, în afară de Zelenski, rețeaua plănuia să îi elimine pe șeful Serviciului ucrainean de securitate, SBU, Vasili Maliuk, șeful direcției de informații a Ministerului ucraineal al Apărării, GUR, generalul Kirilo Budanov, și alți oficiali de rang înalt. Un anunţ similar al unui complot de asasinare a lui Zelenski fusese făcut şi luna trecută, când ofiţerii ucraineni au reţinut un cetăţean polonez, suspectat că ar fi fost dispus să îl asasineze pe preşedintele Ucrainei.
Şi în august anul trecut serviciul de securitate al Ucrainei anunţa că a arestat o femeie, cetăţean rus, care ar fi fost implicată într-un complot pentru asasinarea lui Zelenski în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o la Nikolaev. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mărturisit anterior că a fost vizat de cel puțin cinci tentative de asasinat ordonate de Vladimir Putin.

