Rusia continuă să atace Ucraina cu drone de fabricație iraniană. Explozii au fost raportate în două regiuni. Cancelarul german Olaf Scholz a cerut europenilor să urmeze exemplul țării sale, care a anunțat furnizarea Kievului a unui sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot. Pe de altă parte președintele Volodimir Zelenski a confirmat că armata ucraineană a atacat un aerodrom rusesc din Crimeea ocupată.

Forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât toate cele 13 drone lansate de ruși noaptea trecută. Atacul a vizat infrastructura critică din regiunea vestică Ivano-Frankovsk, resturile unor drone, provocând incendii. Pe de altă parte explozii au fost auzite și în orașe rusești.

Volodimie Zelenski a confirmat atacul de ieri dimineață asupra aerodromului militar din Crimeea ocupată, unde sunt staționate elicoptere rusești.

Volodimir ZELENSKI, PREŞEDINTELE UCRAINEI:  „Astăzi, forţele armate ucrainene au efectuat o lovitură precisă asupra ocupanţilor din Djankoi, asupra unui aerodrom.”

În mesajul său de aseară Volodimir Zelenski a cerut din nou aliaților să ajute Ucraina cu muniție și sisteme de apărare aeriană. După mai bine de doi ani de la invazia Rusiei, Ucraina se confruntă cu lipsuri în ceea ce priveşte armamentul, finanţarea din partea SUA fiind blocată de luni de zile de republicanii din Congres, iar UE nu reuşeşte să livreze la timp suficientă muniţie. 

Cancelarul Olaf Scholz a cerut europenilor sa urmeze exemplul Germaniei și să livreze sisteme de apărare aeriană. Premierul olandez Mark Rutte a anunțat că țara sa este gata să cumpere de la aliați sisteme Patriot și să le transmită Ucrainei.

Mark RUTTE, PRIM-MINISTRUL ȚĂRILOR DE JOS:  „Să vedem ce altceva putem livra Ucrainei din stocurile noastre și să achiziționăm ceea ce este disponibil în întreaga lume. Și aici este clar că simple vorbe bune și bunele intenții nu sunt suficiente pentru Ucraina și nici doar sprijinul financiar nu este suficient. Este nevoie de mai multă apărare antiaeriană, și este nevoie de ea rapid.”

Mâine va avea loc o reuniune NATO-Ucraina, cu participarea lui Volodimir Zelenski, unde se va discuta despre întărirea apărării ucrainene.

Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO:  „Pentru că situația de pe câmpul de luptă rămâne foarte dificilă. Și am auzit cu toții apelul clar și urgent al Ucrainei pentru mai mult sprijin.”

Liderii UE reuniți ieri la un summit la Bruxelles, la care a participat prin videoconferinta si Volodimir Zelenski au spus că Uniunea Europeană trebuie să trimită sisteme antirachetă pentru a consolida apărarea Ucrainei.

Charles MICHEL, PREŞEDINTELE CONSILIUL EUROPEAN:  „Nu avem nevoie de atât de multe vorbe, avem nevoie de mai mult echipament militar, ei(n.red-ucrainenii) au nevoie de mai mult echipament militar și am avut discuții foarte bune și țările membre care au anumite capacități și capabilități știu și înțeleg cât este de important să livrăm mai multe sisteme de apărare și mai multe muniții.”

Cotidianul POLITICO a scris într-o analiză că fără o schimbare majoră în ceea ce privește furnizarea de arme occidentale avansate și de bani, Ucraina nu va putea să elibereze teritoriile pe care rușii le ocupă acum.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.