Situatia devine tot mai dificila pentru trupele ucrainene in jurul orasului Avdiivka. Acolo soldatii rusi desfasoara o ofensiva puternica, chiar daca suporta pierderi grele. Potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului, armata Moscovei a avansat 5 kilometri in zona. Pe de alta parte soldatii ucraineni avanseaza pe mai multe axe de pe frontul din sud, in Zaporojie.

O racheta rusa a lovit in aceasta dimineata o cladire a departamentului de pompieri din regiunea Harikov, ranind cel putin 8 salvatori. Autoritatile locale spun ca atacul a vizat in mod special orasul Izium.

Intre timp liderul ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit in mesajul sau de aseara despre doua noi pachete de sprijin pentru aparare. El a declarat ca pachetul american include, intre altele, rachete pentru apararea antiaeriana, rachete pentru sistemele HIMARS, munitie, valoarea totala ridicandu-se la 150 de milioane de dolari.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:  „Multumesc presedintelui Biden, echipei sale, Congresului SUA si tuturor americanilor care pretuiesc libertatea. Este foarte important ca dusmanii libertaii sa nu aiba iluzia ca apararea libertatii nu poate face fata unui maraton defensiv.”

Iar pachetul danez are o valoare de peste 500 de milioane de dolari si include vehicule blindate suplimentare, drone si munitie pentru artilerie. Aceste ajutoare sunt binevenite in centextul in care situatia de pe frontul din Avdiivka se inrautateste. Conform mai multor surse, coridorul de aprovzionare controlat de armata ucraineana la Avdiivka s-a redus la 8 kilometri. Orasul este mai mult de jumatate semi-incercuit de trupele ruse, spun analistii.

In zona, Moscova a angajat cele mai bune forte. Chiar si asa fortele Kievului spuns ca isi mentin pozitiile si distrug blindatele Moscovei. Potrivit armatei ucrainene, 15 atacuri rusesti au fost respinse langa Avdiivka doar in ultimele 24 de ore.Institutul pentru Studiul Razboiului scrie in analiza sa ca pierderile grele de echipament cu care se confrunta fortele rusesti in apropiere de Avdiivka ar putea submina capacitatile ofensive rusesti pe termen lung. Comandamentul rus va avea probabil dificultati in a compensa pierderile de echipamente , in special in ceea ce priveste vehicule blindate, se mai arata in evaluare.

Pe frontul sudic, Institutul pentru Studiul Razboiului raporteaza castiguri confirmate ale fortelor ucrainene la vest de Robotine. Potrivit unui observator militar ucrainean, fortele rusesti s-au retras de le periferia unui oras din nord-vest, la aproximativ 13 kilometri sud de Orihiv. Fortele ucrainene au avansat marginal in vestul regiunii Zaporojie si au continuat operatiunile ofensive in apropiere de Bahmut. Statul Major General ucrainean a raportat ca fortele ucrainene au obtinut, de asemenea, un succes partial nespecificat la vest de Verbove.