Rusia se lauda ca a cucerit Mariupol, orasul de la Marea Azov, iar anuntul a fost facut joi de insusi ministrul apararii, Serghei Soigu, care a venit sa-i dea personal vestea lui Vladimir Putin, potrivit imaginilor difuzate de Kremlin. Ministrul apararii disparuse din viata publica de mai mult timp si existau zvonuri ca ar fi suferit un atac de cord sau chiar ca ar fi fost otravit, fiind „pedepsit” de Vladimir Putin pentru esecul operatiunii din Ucraina. De la Washington, presedintele Joe Biden a transmis, joi, ca anuntul triumfalist al Moscovei referitor la cucerirea totala a Mariupolului este „discutabil”.
„Draga Vladimir Vladimirovici, fortele armate ale Federatiei Ruse si Militia Populara a Republicii Populare Donetk au eliberat orasul Mariupol!” - a spus Serghei Soigu care statea asezat la masa cu Vladimir Putin, de data aceasta o masa cu dimensiuni considerabil reduse fata de cea la care fusese asezat in imaginile transmise de Kremlin inainte de invazia din Ucraina.
Atunci cand a facut acest anunt, Serghei Soigu a tinut in mana niste hartii, avand ochelarii la ochi si dand impresia ca citeste ceva. Ulterior, si-a scos ochelarii si a ascultat raspunsul lui Putin.
Anuntul triumfator al ministrului rus al Apararii nu este, insa, pe deplin adevarat. Drept marturie stau cei 2.000 de luptatori ucraineni ascunsi in „jungla industriala” care este combinatul Azovstal, motiv pentru care Vladimir Putin a schimbat strategia.
„Consider inutila luarea cu asalt a zonei industriale. Iti ordon sa anulezi asaltul. Blocati aceasta zona industriala, astfel incat nici macar o musca sa nu poata trece!” i-a ordonat Vladimir Putin lui Serghei Soigu.

In tot acest timp, presedintele rus parea sa tina strans coltul mesei cu mana dreapta, iar mimicile fetelor celor doi oficiali pareau destul de grave.
Combinatul siderurgic Azovstal este ultimul punct de rezistenta al ucrainenilor. Pe langa miile de soldati, acolo sunt si sute de civili, iar Kievul a cerut organizarea unui culoar umanitar pentru evacuarea lor. Intre timp, cateva sute de civili au fost evacuati din Mariupol, oras in care au murit pana acum peste 20 de mii de oameni si unde mai sunt aproximativ 100 de mii de locuitori.
Potrivit unuia dintre consilierii presedintelui ucrainean, Kievul a propus Rusiei o sesiune speciala de negocieri pentru pace in Mariupol. Discutiile s-ar putea purta in orice format, atata vreme cat au ca rezultat salvarea civililor. „Suntem pregatiti pentru diferite formate de schimb de prizonieri, oamenii nostri pentru soldatii rusi pe care i-au lasat in urma. Au lasat in urma cadavre imprastiate si si-au abandonat ranitii”, a declarat Zelenski.

Joe Biden: Putin „nu va reusi niciodata sa domine si sa ocupe toata Ucraina”
Joi, la Casa Alba, unde l-a primit pe premierul ucrainean Denis Smihal, presedintele american Joe Biden a declarat ca este „discutabil” faptul ca fortele ruse controleaza Mariupolul.
„Este discutabil daca el (Vladimir Putin - n.r.) controleaza Mariupolul” a declarat Biden. „Nu exista inca nicio dovada ca Mariupol a cazut complet”, a adaugat presedintele american, potrivit CNN.
Totodata, Biden i-a cerut lui Putin sa permita intrarea ajutorului umanitar pentru ca cei blocati in interiorul uzinei siderurgice sa poata iesi. „Este ceea ce ar face orice sef de stat in orice circumstanta”, a completat Biden.
Pe de alta parte, presedintele american a avertizat ca ofensiva rusa in Ucraina va fi „mai limitata din punct de vedere geografic, dar nu si din punct de vedere al brutalitatii”.
El a mai spus ca Putin „nu va reusi niciodata sa domine si sa ocupe toata Ucraina”.
„Nu stim cat va dura acest razboi, dar pe masura ce ne apropiem de doua luni, iata ce stim: Putin nu a reusit sa isi atinga marile ambitii pe campul de lupta. Dupa saptamani intregi de bombardamente asupra Kievului - Kievul este inca in picioare. Presedintele Zelenski si guvernul sau ales democratic raman in continuare la putere. Iar fortele armate ucrainene, carora li s-au alaturat multi civili ucraineni curajosi, au zadarnicit cucerirea tarii de catre Rusia. Ele au fost sustinute inca din prima zi de un aport neintrerupt de arme, munitii, blindate, informatii din partea natiunilor lumii libere conduse de noi, Statele Unite”, a afirmat Joe Biden.
Liderul de la Casa Alba considera ca Putin incearca in continuare sa rupa unitatea Occidentului in privinta razboiului.
„Putin mizeaza pe faptul ca ne vom pierde interesul. Acesta a fost punctul meu de vedere, m-ati auzit spunand asta de la inceput, el conta pe faptul ca NATO, Uniunea Europeana, aliatii nostri si Asia se indeparteaza. El mizeaza pe faptul ca unitatea occidentala va ceda. Inca mai pariaza pe asta. Inca o data, ii vom dovedi ca se insala. Nu ne vom inmuia hotararea”, a continuat el.


