Ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, a declarat miercuri, in cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul sau american Lloyd Austin, ca intensificarea operatiunilor de spionaj desfasurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagra dintre aviatia rusa si o drona americana, scrie hotnews.ro

„Cauzele incidentului sunt nerespectarea de catre Statele Unite a zonei de zbor restrictionate (...) din cauza desfasurarii operatiunii militare speciale (in Ucraina), precum si a intensificarii activitatilor de informatii impotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Soigu, citat intr-un comunicat de presa al Ministerului rus al Apararii, asigurand ca Moscova „va reactiona proportional” la viitoarele „provocarii” americane.

„S-a remarcat ca zboruri ale unor drone americane strategice letale in apropierea coastei Crimeei aveau o natura provocatoare si au creat preconditii pentru o escaladare a situatiei din zona Marii Negre”, potrivit comunicatului, citat de agentiile AFP, Reuters si Agerpres.