Vladimir Putin a apreciat gresit situatia din Ucraina, iar unii soldati rusi au refuzat sa execute ordinele si chiar si-au doborat din greseala propriile avioane, potrivit sefului agentiei britanice de informatii GCHQ, citat de CNN.

Intr-un discurs la Canberra, Australia, directorul GCHQ, Jeremy Fleming, a spus: "Se pare din ce in ce mai mult ca Putin a apreciat gresit situatia. Este clar ca a judecat gresit rezistenta poporului ucrainean".

Fleming a spus ca Putin a supraestimat capacitatea armatei ruse de a obtine o victorie rapida.

"Am vazut soldati rusi – lipsiti de arme si cu moralul cazut – refuzand sa indeplineasca ordinele, sabotandu-si propriile echipamente si chiar doborand accidental propriile aeronave", a spus el, fara a preciza cand sau unde a avut loc acest lucru.

Consilierii lui Putin "se tem sa-i spuna adevarul", a subliniat Fleming.

Potrivit lui Fleming, Centrul National de Securitate Cibernetica din Marea Britanie a observat "intentia sustinuta a Rusiei de a afecta guvernul ucrainean si sistemele militare" si a observat indicii care sugereaza ca hackeri rusi cauta tinte in tarile care se opun actiunilor Kremlinului.

Fleming a spus ca este "clar" ca Rusia foloseste mercenari si luptatori straini pentru a-si sprijini fortele, inclusiv grupul Wagner.

"Ei urmaresc relocarea fortelor din alte conflicte si recrutarea de noi luptatori pentru a-si spori efectivele", a spus el, adaugand ca "acesti soldati vor fi probabil folositi drept carne de tun in incercarea de a se limita pierderile militare ruse".

Referindu-se la rolul Chinei in acest conflict, Fleming a spus: "Rusia intelege ca, pe termen lung, China va deveni din ce in ce mai puternica din punct de vedere militar si economic. Unele dintre interesele lor sunt in conflict; Rusia ar putea fi scoasa din ecuatie".

Sursa: