Soldatii ucraineni din regimentul Azov, care au fost luati prizonieri de Rusia dupa batalia pentru Mariupol, au acuzat Rusia de tortura in timpul captivitatii. Acestia au fost eliberati in cadrul unui schimb de prizonieri si au declarat ieri in timpul unei conferinte de presa online, ca erau batuti pana cand li s-au rupt coastele si torturati cu apa si ace.
Uzina metalurgica Azovstal din Mariupol a devenit un simbol al rezistentei ucrainene. Timp de cateva saptamani, armata ucraineana a tinut linia in complexul de tunel al intreprinderii pana cand aparatorii au fost fortati sa se predea la mijlocul lunii mai. Supravietuitorii au fost luati prizonieri. Unii au fost eliberati in cadrul unui schimb de prizonieri de razboi. Ei le-au spus reporterilor despre ceea ce au trebuit sa indure.
Denis CHEPURKO, LUPTATOR AZOV: ”Mereu exista amenintarea cu moartea sau ca vei fi impuscat. Erau luati baieti din baraca noastra si adusi peste trei zile cu coaste rupte, intr-o stare foarte grava. Chiar si la cantina eram impusi sa alergam si ni se dadea cate 600 de grame de apa pentru 2 zile si apa nu era de baut.”
Denis Chepurko, un luptator din regimentul Azov care a fost grav ranit si si-a pierdut o mana in timpul luptelor de la Mariupol spune ca a fost batut in timpul interogatoriilor si i s-a cerut sa semneze o declarayie prin care isi denunta comandantii.
Denis CHEPURKO, LUPTATOR AZOV: " Eram alungati in strada pentru asa-numita perchezitie unde eram dezbracati goi. Am stat in caldura, am fost fortati sa ne ghemuim. Daca vreunul dintre baieti ridica capul, incepeau sa il bata imediat. Eu insumi am simtit aceste lovituri in timpul interogatoriilor. M-au batut si au vrut sa semnez tot felul de declaratii impotriva comandantilor mei. Am spus ca nu voi face acest lucru, si au inceput sa ma bata cu bastoane, eu oricum nu am semnat nimic.”
Vladislav JAVORONOK, LUPTATOR AZOV: ”Presiunea a fost in primul rand psihologica. Foarte puternica, pentru ca Rusia nu a oferit acces la contactele cu rudele. Nu a existat deloc legatura cu lumea exterioara. Presiunea psihologica s-a bazat pe faptul ca nimeni are nevoie de tine.”
In urma schimbului de prizonieri de la sfarsitul lunii iunie au fost eliberati 144 de soldati dintre care 95 de aparatori ai Azovstali. Alti peste 2 mii de luptatori au ramas in captivitate. O parte din ei ar putea fi judecati chiar maine in cadrul unui tribunal organizat la Mariupol de separatistii pro-rusi si risca sa fie condamnati la moarte. Biroul ONU pentru drepturile omului Si-a exprimat azi ingrijorarea, afirmand ca un astfel de proces ar putea constitui in sine o crima de razboi.

