Preocuparile legate de coruptie ar putea explica ezitarea UE in angajarea si dispersarea fondurilor catre guvernul de la Kiev pana in prezent, in comparatie cu SUA, arata o cercetare a think-tank-ului Kiel Institute for the World Economy, citata de Deutsche Welle.
„In prezent, SUA aloca aproape de doua ori mai mult decat toate tarile si institutiile UE la un loc”, scrie Christoph Trebesch, seful echipei care a intocmit bilantul Ukraine Support Tracker.
„Aceasta este o performanta modesta pentru tarile europene mai mari, mai ales ca multe dintre angajamentele lor ajung in Ucraina cu intarzieri mari. Volumul scazut de noi angajamente din vara pare acum sa continue in mod sistematic”, a mai spus economistul german.
Pagubele cauzate de Rusia, estimate la 750 de miliarde de dolari
Premierul ucrainean Denis Smihal a declarat duminica pentru Frankfurter Allgemeine ca pagubele provocate de invazia Rusiei au ajuns deja la „peste 750 de miliarde de dolari”.
In august, Banca Mondiala, Comisia Europeana si guvernul ucrainean estimau pierderile din tara (la 1 iunie) la peste 252 de miliarde de dolari, cu nevoi de reconstructie si recuperare estimate la 348,5 miliarde de dolari. De retinut ca aceasta a fost inainte ca Rusia sa isi intensifice loviturile, luand in vizor instalatiile energetice si orasele ucrainene.
Un articol de opinie al Washington Post din acest weekend estimeaza ca factura ar putea ajunge chiar la 1.000 de miliarde de dolari. Pentru reconstructie, Smihal a propus eliberarea activelor rusesti din strainatate, estimate la 300-500 de miliarde de dolari, inghetate de sanctiunile occidentale ca represalii pentru lansarea razboiului, potrivit Deutsche Welle.


