Departamentul de Justiție al Statelor Unite a informat în secret oficialii europeni că se retrage dintr-un grup internațional care investighează conducerea Rusiei în legătură cu plănuirea și declanșarea războiului din Ucraina, relatează The New York Times, citat de Meduza, potrivit hotnews.ro.

Publicat:17.03.2025, 14:19

Sursele citate de NYT se așteaptă ca decizia să fie anunțată prin e-mailuri către personalul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (cunoscută și sub numele de Eurojust).

NYT amintește că Statele Unite au fost singura țară din afara Europei care a cooperat cu grupul internațional. Ca parte a acestei cooperări, un procuror de rang înalt al Departamentului de Justiție de la Washington a fost trimis la Haga pentru a lucra cu anchetatori din Ucraina, statele baltice și România.

Centrul internațional pentru urmărirea penală a crimelor de agresiune împotriva Ucrainei a fost înființat de Eurojust în iulie 2023. Misiunea sa este de a trage la răspundere conducerea Rusiei, precum și a Belarusului, Coreei de Nord și Iranului pentru categoria de crime definite drept „agresiune” conform dreptului internațional.

O crimă de agresiune, cunoscută și sub denumirea de crimă împotriva păcii, este considerată în general planificarea, inițierea sau executarea unui act de agresiune de mare amploare și gravitate prin utilizarea forței militare a unui stat.

Vladimir Putin ar fi responsabil direct de crimele anchetate

Statutul de la Roma prin care a fost creată și Curtea Penală Internațională conține o listă exhaustivă de acte de agresiune care pot atrage răspunderea penală individuală, printre care se numără invazia, ocupația militară, anexarea prin utilizarea forței, bombardarea și blocada militară a porturilor. În general, comiterea unui act de agresiune este o crimă de conducere, care poate fi săvârșită doar de cei care au puterea de a influența politica de agresiune a unui stat, spre deosebire de cei care o pun în aplicare.

Raportul pe un an al Eurojust spunea că acesta a făcut „progrese semnificative” în a crea „o strategie comună de anchetă și urmărire penală pentru cazurile care implică crima de agresiune”.

Odată cu începerea negocierilor directe între SUA și Rusia după învestirea lui Donald Trump pentru al doilea său mandat de președinte, Washingtonul a început să se retragă de la condamnarea dură a agresiunii ruse în Ucraina.

La sfârșitul lunii februarie, Statele Unite s-au pronunțat împotriva numirii Rusiei drept „agresor” într-o declarație G7 care a marcat cea de-a treia aniversare de la începutul războiului. SUA au votat de asemenea împotriva unei rezoluții ONU care condamna invazia rusă și cerea retragerea forțelor Moscovei de pe teritoriul Ucrainei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.