Castigurile recente ale Rusiei in Soledar nu indica o incercuire iminenta a orasului mult disputat de ambele tabere Bahmut, contrar afirmatiilor facute de surse rusesti, sustin analistii de la Institutul pentru Studiul Razboiului, transmite hotnews.ro.

Chiar si in cazul celei mai generoase interpretari a relatarilor milbloggerilor rusi, care sustin ca fortele rusesti lupta la periferia orasului Razdolivka, care se afla la aproximativ 6 km nord-vest de Soledar, trupele lui Putin sunt inca departe de a realiza o „incercuire operationala” a orasului Bahmut, la care ravneste inclusiv Egvheni Prigojin, fondatorul grupului de mercernari Wagner.

Pentru a taia in mod eficient liniile de comunicatii terestre ucrainene in Bahmut, fortele ruse ar trebui sa aiba controlul asupra autostrazii T0513 Siversk-Bahmut, afalta la 7 km vest de cel mai indepartat punct al avansului confirmat al Rusiei in zona Soledar, si sa ajunga cel putin la autostrada E40 Sloviansk-Bahmut, la 13 km de cel mai indepartat punct al avansului confirmat al soldatilor rusi.

Avand in vedere ca ritmul recent al castigurilor in aceasta zona a fost de ordinul a catorva sute de metri pe zi, cel mult, este foarte putin probabil ca militarii rusi sa reuseasca sa incercuiasca Bahmutului.

Mai mult, fortele ucrainene din Bahmut ar avea in continuare linii de comunicatii terestre disponibile chiar daca rusii ar capata control asupra E40, ceea ce face ca intreaga discutie despre o posibila incercuire in acest punct sa fie bizara, considera ISW.

„Batalii sangeroase” la Soledar

un grup de mercenari controlat de Kremlin, ar fi intrat in Soledar si se lupta cu fortele ucrainene in oras. Fondatorul Wagner, Evgeny Prigojin, a sustinut ca grupul era pe cale sa cucereasca orasul.

Orasul Soledar, langa Bahmut, din regiunea Donetk, se afla inca sub control ucrainean, in ciuda atacurilor violente ale Rusiei, a declarat Serhii Cerevatii, purtatorul de cuvant al Grupului de Forte de Est al Ucrainei, pe 7 ianuarie, relateaza Ukrainska Pravda si Kyiv Independent.

„Acolo au loc batalii aprige sangeroase”, a spus Cerevatii.

Fortele ruse au bombardat Soledar de 76 de ori de la miezul noptii pe 7 ianuarie, iar fortele armate ale Ucrainei s-au angajat in zece confruntari cu trupele rusesti in oras de atunci, potrivit Cerevatii.

Soledar este situat la aproximativ 20 de kilometri de Bahmut.

Prigojin vrea sa cucereasca Bahmut

Seful mercenarilor Wagner, Evgheni Prihojin, a declarat sambata ca doreste ca fortele sale si armata rusa sa captureze micul oras Bahmut din estul Ucrainei, deoarece poseda „orase subterane” prin care se pot deplasa trupe si tancuri, relateaza Reuters.

„Cireasa de pe tort este sistemul de mine din Soledar si Bakhmut, care este de fapt o retea de orase subterane”, a spus Prigojin care considera ca soldatii, tancurile si vehiculele de lupta se pot deplasa la o adancime de 80-100 de metri prin aceasta retea subterana.

Prigojin, care probabil si-ar creste capitalul politic la Moscova daca ar captura Bahmut, avand in vedere rolul grupului Wagner in luptele de acolo, a spus ca stocuri de arme au fost depozitate in complexele subterane inca din Primul Razboi Mondial.

Declaratiile sale au fost o referire la vastele mine de sare si ghips din zona, care contin peste de 160 de kilometri de tuneluri si o vasta incapere subterana care a gazduit meciuri de fotbal si concerte de muzica clasica in vremuri mai pasnice.

Bahmut reprezinta pentru Prigojin un centru de fortificatii

Un oficial al Casei Albe a declarat joi ca Prigojin ar vrea sa cucereasca Bahmut datorita minelor de sare si ghips din zona din motive comerciale. Nu a facut nicio mentiune despre presupusa lor utilizare militara subterana.

Prigojin, care este sanctionat in Occident, a mentionat alte avantaje ale cuceririi orasului Bahmut, numindu-l „un centru logistic serios” cu fortificatii defensive unice.