Sanctiunile economice impotriva Rusiei au fost descrise de liderii occidentali si analistii politici drept fara precedent, insa acest lucru este o exagerare, scrie, pe Voxeu.org, Peter A.G. van Bergeijk, profesor de macroeconomie si economie internationala la Universitatea Erasmus din Rotterdam.
Sanctiunile impotriva Irakului la invadarea Kuweitului in 1990 au presupus inghetarea imediata a tuturor activelor straine si un boicot total asupra achizitiilor de petrol, impus printr-o blocada militara, scrie acesta.
De asemenea, sanctiunile contra Iranului din 2012 au fost mai extinse. Acestea au introdus, pentru prima oara, taierea de la sistemul de plati SWIFT, toate bancile iraniene fiind excluse.
Lumea occidentala are o lunga istorie de sanctiuni impotriva Uniunii Sovietice/Rusiei. De exemplu, embargoul SUA impotriva URSS cauzat de invadarea Afganistanului in 1980 si controlul exporturilor in timpul Razboiului Rece.
Niciunul dintre aceste cazuri nu a fost de succes, arata van Bergeijk.
Penalizarile tintite au o rata de esec de pana la 90%
Lumea occidentala nu a invatat prea multe din faptul ca sanctiunile contra Rusiei au fost ineficiente la anexarea Crimeei in 2014. Acele sanctiuni nu au functionat pentru ca au fost tintite, pe anumite sectoare si, prin urmare, nu au avut urmari considerabile.
Sanctiunile tintite au de obicei o rata de esec de 80-90%, comenteaza acesta. Alegerea unor sanctiuni pe bucati in locul unora extinse esueaza in a fi un instrument efectiv.
De la penalitati tintite se poate escalada catre sanctiuni generale, dar implementarea lenta si pe bucati reduce semnificativ probabilitatea ca sanctiunile sa aiba succes, mai arata profesorul. Teoria alegerii publice argumenteaza ca sanctiunile nu se pliaza intotdeauna pe interesele din tara vizata si prin urmare nu au efectul scontat. Mai departe, asta sugereaza ca democratiile impun sanctiuni mai putin potente decat autocratiile.
„Da cu ciocanul, in loc sa strangi surubul” Reteta ar trebui sa fie „da cu ciocanul, in loc sa strangi surubul”.
In cazul Rusiei, sanctiunile tintite cel mai probabil vor esua, deoarece este naiv sa credem ca vizarea finantelor oligarhilor si oficialilor de top va reprezenta o amenintare pentru Vladimir Putin. El oricum ramane cu o putere asupra opozitiei.
Mai mult, impactul sanctiunilor inteligente si tintite la cei din jurul lui Putin poate parea puternic la nivel personal, dar sunt limitate pentru populatia generala, oricum victima a manipularii stirilor de catre Kremlin.
Sanctiunile generale, prin impactul lor mare, sunt mult mai apte sa comunice populatiei ruse ca razboiul din 2022 contra Ucrainei nu este in niciun caz comparabil cu anexarea Crimeei.
Nu a fost tintit exportul de resurse energetice
Sanctiunile economice nu au fost suficient directionate catre principala sursa de valuta a Rusiei, adica exporturile energetice catre Uniunea Europeana.
„Uniunea Europeana a propus, dupa aparitia articolului, o interdictie a importurilor de carbune din Rusia, ceea ce cauzeaza o lovitura de 4 miliarde de euro anual acesteia. Nu au fost insa impuse sanctiuni in domeniul petrolier si al gazelor”
Nu au fost impuse nici embargouri asupra bunurilor de capital, precum echipamente industriale, vehicule, unelte, dupa cum nu au fost impuse nici asupra echipamentelor de transport.
La momentul scrierii articolului, 28 martie, sanctiunile contra Rusiei sunt mult mai extinse decat cele din 2014, dar in acest moment Vestul incearca sa loveasca o economie rusa care este mai bine pregatita si mai rezilienta.
Sanctiunile impuse la anexarea Crimeei au fost luate intr-un context in care economia Rusiei era vulnerabila la presiune economica straina, dar rusii, spre deosebire de lumea occidentala, au invatat din sanctiuni.
Astazi, Rusia este mai putin dependenta de UE. In 2014, comertul bilateral dintre Uniunea Europeana si Rusia era 22% din Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei, iar ultima cifra de dinainte de razboiul din Ucraina era de 14%.
Aceasta si-a limitat dependenta de Vest in alte domenii: de exemplu Banca Rusiei a creat un sistem alternativ la SWIFT. Per total, Rusia si-a crescut rezilienta reducandu-si dependenta de tari straine.
Sanctiuni care sa functioneze: embargo asupra bunurilor de capital si boicot al energiei
Avand in vedere rezilienta Rusiei, tendinta tot mai autocrata a guvernului controlat de Putin si esecul democratiilor europene de a implementa sanctiuni potrivite si cuprinzatoare rezulta ca sanctiunile tintite nu par sa influenteze calculul Kremlinului, spune van Bergeijk.
UE poate schimba acest lucru daca aplica sanctiuni cuprinzatoare, inclusiv un embargo asupra bunurilor de capital si un boicot al energiei provenite din Rusia, arata profesorul de economie.
Speranta ca UE va face acest lucru prea curand pare nerealista, deoarece sanctiunile preferate sunt cele asupra persoanelor, companiilor si bancilor, continua el.
Acestea „genereaza un baraj de mesaje despre sanctiuni care hranesc ciclul de stiri al Vestului si dau impresia de duritate”, ceea ce guvernele europene vor sa comunice catre populatia proprie.
Multinationalele sunt aliatul de care poate beneficia Ucraina
Van Bergeijk scrie ca aliatii presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pot fi mult mai bine directorii de companii multinationale decat parlamentarii, asa cum a fost cazul sanctiunilor antiapartheid din anii 80.
Atunci, comunitatea internationala de afaceri a avut un rol crucial, deoarece bancile si multinationalele au inceput sa vada riscurile investitiilor in Africa de Sud.
Iesirile de pe o piata micsoreaza o economie intr-o maniera directa, deoarece mai putin capital inseamna mai putina productie, continua acesta. De asemenea, exista si un efect indirect, deoarece investitiile straine au si un alt efect, cel de acces la tehnologii moderne si acces la piete externe.
Atunci cand o companie iese de pe piata exista si o lovitura mentala. Astfel, intreprinderile private ar putea fi mai importante pentru schimbarea calculului rusilor, mai ales daca se continua trendul actual al iesirilor multinationalelor.
Posibilitatea ca Rusia sa nu fie capabila sa plateasca obligatiile si amenintarea unei crize a datoriilor ar putea adauga forta necesara pachetului de sanctiuni, care in sine sunt prea putine si prea tarzii, incheie autorul.