Pro-rusii au organizat duminica demonstratii in orasele germane Frankfurt si Hanovra, dar au fost depasiti numeric cu mult de sustinatorii Ucrainei, relateaza Reuters.

Demonstrantii pro-rusi s-au adunat in mai multe orase germane pentru a doua zi consecutiv. Acestia se declara discriminati si cer incetarea presupusei intolerante fata de marea populatie rusofona a tarii. Criticii spun, insa, ca, de fapt, acesta este doar un pretext pentru a camufla manifestatii de sustinere a invaziei ruse in Ucraina, caz in care protestele ar fi ilegale, conform legislatiei germane, scrie BBC.

Sute de persoane au marsaluit in orasul Frankfurt, multe dintre ele fluturand steaguri rusesti. La Hanovra s-au adunat aproximativ 600 de persoane, insotite de un convoi de aproximativ 400 de vehicule, a precizat politia. Unii manifestanti aveau chiar tricouri cu chipul lui Vladimir Putin sau steagul URSS.

La Hanovra, politia a ridicat garduri pentru a-i separa pe protestatarii rusi de un grup de aproximativ 3.500 de sustinatori ai Ucrainei.

In Frankfurt, aproximativ 800 de protestatari pro-rusi au marsaluit prin centrul orasului dupa ce autoritatile locale au refuzat sa permita accesul unei coloane de masini. Manifestantii au scandat „Rusia” si au afisat un banner pe care scria: „Adevar si diversitate in loc de propaganda”.

Protestele au fost in general pasnice, in ciuda atmosferei tensionate, si, potrivit Reuters, politia a arestat cateva persoane la Frankfurt pentru ca au scandat „Donbas apartine Rusiei”- o referire la regiunea estica a Ucrainei care se invecineaza cu Rusia. De altfel, unii manifestanti au arborat steagul autoproclamatei republici Donetk.

Pe de alta parte, aproximativ 2.500 de manifestanti pro-ucraineni s-au adunat in alte doua locuri din Frankfurt, cu bannere pe care scria „Stop razboi” si avand steaguri ucrainene pictate pe fata.

Demonstratii similare au avut loc sambata la Stuttgart si in orasul Lubeck din nordul tarii. Politia din Lubeck a declarat ca a oprit un convoi de aproximativ 60 de vehicule pentru ca a folosit „simboluri interzise” si si-a exprimat sprijinul pentru invazia Rusiei.

Autoritatile au declarat ca protestatarii au dreptul de a se aduna, dar propaganda de razboi sau sustinerea agresiunii rusesti nu vor fi tolerate.

Aproximativ 235.000 de cetateni rusi traiesc in Germania, potrivit statisticilor guvernamentale de la sfarsitul anului 2020. De asemenea, in jur de 135.000 de ucraineni traiau in Germania inainte de invazia Rusiei, conform statisticilor, dar alti 300.000 de ucraineni au sosit ca refugiati in Germania de cand Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie.

 

Sursa: