Sute de adolescenti au fost arestati in Ucraina si Rusia dupa ce au organizat incaierari in spatii publice, folosind gaze lacrimogene si bate. Acestia ar face parte din grupul Redan, o miscare la care adera tinerii care s-au saturat de razboi. Autoritatile ruse cred ca ucrainenii ar promova miscarea, pentru a destabiliza Rusia. Politia ucraineana spune ca este un curent de origine ruseasca si a dispus sute de arestari pentru a impiedica bataile de strada. Doar in Harkov au fost retinuti 245 de participanti la un flash mob.

In urma prechezitiilor, fortele de ordine au gasit la adolescenti gaze lacrimogene, cutite si bate. 

Seful politiei din Harkov, a spus ca oamenii legii i-au contactat pe parintii tinerilor si vor avea loc discutii preventive cu acestea. Scene similare intre membrii miscarii Redan si un grup de tineri care se opun ideologiei au fost semnalate in Kiev, Cerkasi, Ivano-Frankovsk, Odesa sau Lvov.

In mai multe orase din Ucraina au avut loc manifestatii de strada organizate de tineri si adolescenti care fac parte din Grupul Redan.

Autoritatile locale spun ca tinerii care se opun miscarii merg pe strazi in cautarea adolescentilor din Redan, usor de identificat dupa imbracaminte si simboluri specifice.

Miscarea Redan pare a fi inspirata de o serie animata japoneza. Membrii acestui curent, majoritatea adolescenti, poarta haine simboluri prezente in filmul respectiv, precum numarul 4 sau un paianjen si au parul lung negru. Este mult mai raspandita in Rusia, unde autoritatile au intervenit in acest weekend intr-un mall din Moscova exact in momentul in care grupuri mari de adolescenti erau pe punctul de a se lua la bataie, aparent intr-o intalnire organizata in acest sens.

300 de persoane tineri au fost retinute la mall-ul din Moscova.

De altfel, autoritatile ruse suspecteaza ca ucrainenii ar fi raspandit cu intentie acest curent printre tinerii rusi, pentru a crea destabilizare.

Dmitri PESKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL PRESEDINTELUI RUS: „Am atras atentia la situatie, trebuie de reactionat. Este important sa se opreasca actiunile ilegale. Mai degraba, este, o pseudo-subcultura care nu aduce nimic bun tinerilor nostri.”

Ucrainenii, la randul lor, spun ca influenta este una ruseasca. In mediul online, membrii Redan spun ca nu au legatura cu formatiunile militare, dar nu este clar cat de raspandit este acest curent.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.