Rusia se confrunta cu o problema majora in ceea ce priveste vehiculele de lupta scoase din „conservare”, dupa ce s-a constatat ca marea majoritate a acestora nu sunt functionale din cauza furturilor masive de piese, a anuntat, sambata, Agentia Centrala de Informatii a Ucrainei (GUR), citata de Ukrainska Pravda.
In momentul in care baza de reparatii si recuperare ruseasca a incercat sa „puna in functiune” o cantitate semnificativa de vehicule militare aflate pe termen lung in depozite s-a constatat ca starea acestor blindate este in mare parte nesatisfacatoare, ceea ce face imposibila utilizarea masiva a acestora.
Potrivit ucrainenilor, in acest moment doar unu din zece tancuri aflate in rezerva este functional, dupa ce s-a constatat ca din aceste vehicule de lupta au fost furate dispozitivele optice si electronice care contin metale pretioase.
„In general, Rusia se confrunta adesea cu problema imposibilitatii restaurarii tehnologiei dupa „conservarea” din depozite. Dispozitivele optice si electronicele care contin metale pretioase au fost furate complet din masinile de lupta”, a notat GUR.
„In special, la divizia 4 tancuri a Federatiei Ruse, s-a descoperit ca din 10 tancuri aflate in „conservare”, doar unul este cat de cat functionala. Restul sunt complet inutilizabile. Unele nici nu mai au motoare”, a precizat GUR.
Potrivit ucrainenilor, in urma descoperirii acestor probleme grave, un ofiter al armatei ruse ar fi fost executat.
„Comandantul regimentului 13 tancuri al diviziei 4 tancuri a Federatiei Ruse a fost impuscat”, a precizat GRU, fara a oferi alte detalii.


