Germania vrea sa blocheze aderarea Ucrainei la NATO de teama ca aceasta miscare ar putea face ca Alianta sa intre in razboi cu Rusia, potrivit The Telegraph, transmite stirileprotv.ro

O sursa din cadrul Aliantei a declarat pentru sursa citata ca Berlinul va folosi summitul anual al NATO de la Vilnius, care va avea loc saptamana urmatoare, pentru a indemna statele membre sa se concentreze pe asigurarile de securitate pentru Ucraina, mai degraba decat pe propunerile de aderare.

„Berlinul este dezamagit de perspectiva de a oferi imediat (Ucrainei) calitatea de membru. Vrea un proces si o perioada de timp pentru a dezvolta garantii pentru a bloca in esenta aderarea”, a declarat sursa pentru The Telegraph.

„Berlinul nu vrea posibilitatea ca Vladimir Putin sa testeze Articolul 5”, a mai spus sursa.

Articolul 5 din Tratatul fondator al NATO prevede ca orice stat membru atacat de un agresor extern are dreptul de a solicita interventia militara a Aliantei.

Aceeasi ingrijorare o are si presedintele american Joe Biden, care a spus ca vrea sa evite o situatie in care „toti suntem intr-un razboi cu Rusia”.

Biden a adaugat ca Ucraina „nu este pregatita” pentru aderarea la NATO si ca „va dura ceva timp” pana cand se va putea alatura Aliantei.

„Nu cautam sa incepem al treilea razboi mondial. Ucraina nu se va alatura NATO dupa acest summit (de la Vilnius)”, a spus si consilierul pentru securitate nationala al presedintelui american, Jake Sullivan.

Volodimir Zelenski, presedintele ucrainean, a cerut in mode repetat ca Ucraina sa se devina membra NATO, dupa ce tara sa a fost invadata de Rusia anul trecut. Liderul de la Kiev le-a cerut celor 31 de state membre ale NATO sa ia masuri concrete privind aderarea Ucrainei, astfel incat tara sa sa se poata alatura rapid Aliantei Transatlantice dupa incheierea razboiului.

Germania si Statele Unite au avertizat in spatele usilor inchise ca aceasta miscare ar putea escalada conflictul actual intr-un razboi activ intre NATO si Rusia.

Vladimir Putin a sustinut adesea ca expansiunea NATO catre granitele Rusiei in ultimele doua decenii a fost un factor cheie in decizia sa de a invada Ucraina.

De atunci, presedintele rus a amenintat cu folosirea armelor nucleare in razboi, starnind temeri de escaladare in tarile occidentale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.