Tensiuni intre Ucraina si NATO. Asta dupa ce un oficial al aliantei a sugerat ca tara vecina ar putea ceda teritoriu Rusiei in schimbul aderarii la NATO. Desi acesta a subliniat ca o astfel de decizie ar trebui luata numai Kiev, Ucraina a reactionat furios la o asemenea idee, considerand sugestia drept inacceptabila si ridicola.

Intr-un interviu pentru un ziar norvegian, seful de cabinet al secretarului general al NATO, a sugerat ca Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei pentru a adera la alianta militara. Declaratiile acestuia a trezit reactii furibunde in Ucraina. Consilierul presedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins categoric sugestia.

Mihailo PODOLIAK, CONSILIERUL PRESEDINTELUI UCRAINEAN: „Dupa parerea mea, aceasta este o manifestare a lipsei de intelegere a ceea ce se intampla astazi. Este de fapt o incurajare directa a agresorului de a comite alte infractiuni, nu exista niciun compromis.”

Ministerul de Externe al Ucrainei a intervenit si el, criticand afimatiile ca fiind absolut inacceptabile. Comentariile sefului de cabinet al secretarului general al NATO ar reprezenta o schimbare semnificativa fata de pozitia constanta a secretarului general al NATO, conform careia alianta nord-atlantica sprijina integritatea teritoriala a Ucrainei. Mai mult de atat solutia propusa este si in contradictie directa cu obiectivele presedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru pace. 

Unul dintre cele 10 puncte din asa-zisa formula de pace prezentata implica restabilirea granitelor Ucrainei acolo unde erau inainte de invazie. NATO a reactionat, precizand ca ca pozitia Aliantei cu privire la integritatea teritoriala a Ucrainei nu s-a schimbat. La summit-ul de la Vilnius Ucraina nu a primit o invitatie de aderare la NATO, dar i s-a spus ca va deveni membra atunci cand conditiile o vor permite si nu cat se afla intr-un conflict.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.