Deși agenția de informații a Statelor Unite a evaluat că Ucraina nu a nu a vizat o reședință folosită de Vladimir Putin într-un recent atac cu drone în nordul Rusiei, Moscova insistă și prezintă așa-numite dovezi. Un înalt oficial militar rus a înmânat unui ataşat militar american ceea ce a susţinut că este o parte dintr-o dronă ucraineană, care ar fi fost folosită în atac. Kievul a negat vehement informațiile și anunță că Kremlinul pregătește o nouă provocare majoră, cu victime.

Un videoclip postat pe canalul Telegram al Ministerului Apărării de la Moscova îl arată pe un înalt oficial rus înmânând ataşatului american ceea ce el a descris ca fiind mecanismul de control al unei drone găsite printre fragmentele doborâte.

„Descifrarea conţinutului memoriei controlerului de navigaţie al dronelor, efectuată de specialişti ai serviciilor speciale ruse, confirmă fără îndoială că ţinta atacului a fost complexul de clădiri al reşedinţei preşedintelui rus din regiunea Novgorod.”

Moscova a prezentat ceea ce numește dovezi ale atacului după ce Agenția de informații a SUA a evaluat că Ucraina nu a vizat o reşedinţă folosită de preşedintele rus în recentul atac cu drone din nordul ţării. Ucraina a negat că ar fi efectuat un astfel de atac şi a descris acuzaţia ca făcând parte dintr-o campanie de dezinformare a Rusiei. Între timp, Serviciul de Informații Externe al Ucrainei a declarat că Rusia pregătește o provocare de amploare cu „victime umane” pe 7 ianuarie sau cu o zi înainte, cu scopul de a perturba negocierile de pace mediate de SUA. Locul provocării ar putea fi o clădire religioasă sau un alt obiect cu o semnificație simbolică ridicată pe teritoriul Rusiei sau în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, pentru ca ulterior să acuze Kievul de atac.