Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că asupra comandantului Brigăzii Khartiia, Ihor Obolenskyi, a fost comisă o tentativă de asasinat. Liderul de la Kiev a precizat că atacatorul și complicele acestuia au fost deja reținuți, iar autoritățile desfășoară în prezent toate procedurile legale necesare pentru investigarea cazului.
Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Volodimir Zelenski a declarat că a discutat personal cu Igor Obolenski după incident și că a fost informat despre desfășurarea anchetei de către Oleksandr Poklad.
„Astăzi a avut loc o tentativă de asasinat asupra lui Igor. Atacatorul și complicele acestuia au fost reținuți. Sunt în desfășurare măsurile procedurale necesare”, a transmis președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs atacul.
„Vom răspunde acestui atac”
Volodimir Zelenski a calificat tentativa de asasinat drept un atac nu doar asupra unui comandant militar, ci și asupra Ucrainei.
„Vom răspunde cu siguranță acestei tentative de atac împotriva Ucrainei și a comandantului ucrainean”, a declarat liderul de la Kiev, fără a oferi detalii despre eventualele măsuri care urmează să fie luate.
Mesaj de susținere pentru comandantul ucrainean
Președintele ucrainean i-a mulțumit lui Ihor Obolenskyi pentru activitatea sa în cadrul armatei și i-a transmis un mesaj de încurajare.
„I-am mulțumit lui Igor pentru serviciul său și i-am urat să lovească și mai puternic ocupanții. Slavă Ucrainei!”, a scris Zelenski.
Până în acest moment, autoritățile ucrainene nu au făcut publice informații privind modul în care a fost comisă tentativa de asasinat, identitatea persoanelor reținute sau motivele care au stat la baza atacului. Ancheta este în desfășurare.


