Gigantul auto mondial Toyota a anuntat joi suspendarea „pana la noi ordine” a productiei in Rusia cu incepere de vineri, precum si a importurilor in tara, invocand „intreruperile in lantul de aprovizionare” legate de conflictul ruso-ucrainean, transmite AFP, citata de Agerpres.
Uzina sa din Sankt Petersburg a produs anul trecut 80.000 de vehicule, in principal pentru piata locala, si are „aproximativ 2.600 de angajati”, a precizat pentru AFP o purtatoare de cuvant de la Toyota, ale carei vanzari in Rusia sunt marginale la scara grupului.
„Intreruperile in lantul de aprovizionare” la care se refera grupul intr-un comunicat sunt legate de invadarea Ucrainei de catre Moscova si de sanctiunile internationale care au cazut de atunci asupra Rusiei, a confirmat purtatoarea de cuvant.
Toyota a declarat in comunicatul sau ca „urmareste evolutiile in curs din Ucraina cu ingrijorare mare pentru siguranta populatiei ucrainene” si „sperand o revenire la pace cat mai curand posibil”.
„Fiind o companie cu operatiuni in Ucraina si Rusia, prioritatea noastra in gestionarea acestei crize este sa asiguram securitatea tuturor membrilor echipei noastre, a personalului din vanzari si a partenerilor din lantul de aprovizionare”, a adaugat grupul.
„Celelalte operatiuni de productie si vanzari din restul Europei nu sunt afectate”, a precizat acesta.
Alti producatori auto japonezi, printre care Honda si Mazda, au oprit temporar exportul de vehicule sau piese in Rusia din cauza sanctiunilor internationale impotriva Moscovei, potrivit media locale.
O purtatoare de cuvant a Nissan, grup cu o uzina la Sankt Petersburg, a declarat joi pentru AFP ca productia acesteia continua pentru moment, „urmarind indeaproape” evolutia situatiei.


