Drumul judetean spre manastirea Cocos, care in ultimele saptamani se transformase in parcare pentru zeci de camioane din Ucraina ce asteptau sa tranziteze punctul de trecere a frontierei din orasul Isaccea, este gol de aproape 24 de ore, fiind mai redusa coada de tiruri dupa ce trecerea Dunarii in zona se face si cu un al doilea bac.
Prefectul judetului Tulcea, Dan Munteanu, a declarat ca tranzitul prin vama s-a mai fluidizat datorita celui de-al doilea bac pus la dispozitie incepand de saptamana trecuta de societatea care asigura traversarea Dunarii.
Ion Iordache, unul dintre proprietarii casei care se afla pe drumul judetean care leaga manastirea Cocos de drumul european 87, a declarat, pentru AGERPRES, ca ultimele camioane au plecat din zona in noaptea de joi spre vineri.
„Azi noapte (noaptea de joi spre vineri, n.red.), pe la ora 23,00, au plecat ultimele patru camioane de aici. Acum, am pus scaunul in fata portii sa nu se mai opreasca aici”, a afirmat barbatul.
Pe digul orasului Isaccea si pe soseaua care face legatura intre drumul european si trecerea bac, peste 100 de camioane mai asteptau, vineri dupa-amiaza, sa ajunga in vama pentru a trece Dunarea si a ajunge in Ucraina. „Trei zile am asteptat sa ajung in vama. Sunt voluntari aici care ne-au dat mancare, apa”, a declarat unul dintre soferii de camion din Ucraina aflati in vama Isaccea.
De peste trei saptamani, cateva sute de camioane au asteptat zile la rand in orasul Isaccea si in apropiere sa ajunga in vama pentru a trece Dunarea cu bacul in localitatea ucraineana Orlivka, situatia fiind cauzata de blocarea porturilor ucrainene, pe fondul razboiului declansat de Rusia.
Potrivit Garzii de Coasta, de la inceputul razboiului din Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei din orasul Isaccea au intrat in Romania 107.000 persoane cu 22.000 de mijloace de transport. In aceeasi perioada, prin aceeasi vama, au iesit din Romania 56.000 persoane cu 17.000 mijloace de transport.


