Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pare optimist si mizeaza pe avansul fortelor armate ucrainene in lupta lor impotriva trupelor ruse, dar a avertizat, intr-un interviu acordat dpa, ca progresul va fi dificil, noteaza Agerpres si hotnews.ro.
„Este, la urma urmei, o decizie nationala exact ce fel de sisteme ofera fiecare aliat", a spus el, mentionand ca saluta faptul ca Regatul Unit si Franta au furnizat deja rachete de croaziera.
Germania a livrat Ucrainei alte arme esentiale, inclusiv tancuri si sisteme eficiente de aparare aeriana, a amintit Stoltenberg.
„Ceea ce stim este ca ceea ce se intampla in jurul unei mese de negocieri este indisolubil legat de situatia de pe campul de lupta", a adaugat el.
La primele ore ale zilei de 24 februarie 2022, fortele ruse au invadat teritoriul ucrainean pe mai multe fronturi. De atunci, Moscova a anexat patru teritorii din estul si sudul Ucrainei, incalcand dreptul international, aminteste dpa. Luptele sunt inca concentrate in est si sud. Fortele ucrainene au lansat o contraofensiva la inceputul acestui an, dar progresul este limitat. Kievul s-a angajat sa recupereze tot teritoriul ocupat de Rusia, inclusiv peninsula Crimeea, pe care Kremlinul a anexat-o in 2014.
Doar sprijinul militar poate ajuta Ucraina
Jens Stoltenberg a apreciat in interviu ca doar sprijinul militar ar putea asigura ca Ucraina ramane un stat suveran si democratic si il poate convinge pe presedintele rus Vladimir Putin ca nu poate castiga pe campul de lupta.
Comandantul sef al fortelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnii, a declarat saptamana trecuta ca razboiul din Ucraina a ajuns intr-un impas.
„Tranzitia razboiului la o faza pozitionala duce la prelungirea acestuia si prezinta riscuri semnificative atat pentru fortele armate ale Ucrainei, cat si pentru stat in ansamblu", a avertizat Zalujnii intr-un articol publicat in revista britanica The Economist.
Secretarul general al NATO a subliniat in interviul de vineri ca a fost intotdeauna clar ca nu va fi usor.
„Stiam ca Rusia a pregatit linii defensive de luni de zile - cu mine, cu transee de tancuri, cu multe pozitii defensive", a explicat Stoltenberg.
Cu toate acestea, ucrainenii „au fost capabili sa obtina castiguri si sa elibereze mai mult teritoriu", a adaugat el.
Seful NATO, intrevedere cu liderii germani
Jens Stoltenberg s-a intalnit joi cu cancelarul german Olaf Scholz si urma sa se intalneasca vineri cu ministrul german al apararii, Boris Pistorius.
Secretarul general al NATO a salutat sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina, evitand totusi sa ia o pozitie clara la intrebarea daca guvernul german ar trebui sa furnizeze Ucrainei rachete de croaziera Taurus, cerute de Kiev, dar pentru care Scholz nu si-a dat acordul.
„Este, la urma urmei, o decizie nationala exact ce fel de sisteme ofera fiecare aliat", a spus el, mentionand ca saluta faptul ca Regatul Unit si Franta au furnizat deja rachete de croaziera.
Germania a livrat Ucrainei alte arme esentiale, inclusiv tancuri si sisteme eficiente de aparare aeriana, a amintit Stoltenberg.


