Se împlinesc trei ani de la eliberarea orașului Herson de sub ocupația rusă. După ce trupele Moscovei au fost alungate, orașul a răsuflat ușurat, iar ucrainenii au ieșit pe străzi cu steaguri galben-albastre, pentru prima dată, fără frică. Astăzi, Volodimir Zelenski a mers în regiune și a felicitat soldații care au luptat pentru fiecare metru de pământ.

Acestea sunt primele imagini cu soldații ucraineni, care au intrat acum 3 ani în orașul Herson după ce, timp de mai bine de 6 luni, fusese ocupat de ruși. Reacția localnicilor care i-au întâmpinat vorbește de la sine.  

Odată ce rușii au fost alungați, oamenii au arborat drapelul Ucrainei pe mai multe clădiri din centru orașului.

„Slava Ucrainei! Slava eroilor! Moarte dușmanilor!”

A urmat o noapte de dansuri, cântece și bucurie. Oamenii au rămas pe străzi până la căderea nopții. Videoclipurile de atunci arată petreceri stradale și oameni scandând inițialele forțelor armate ucrainene.

Atunci, regiunea nu avea lumină, pentru că rușii au bombardat la plecare rețelele energetice, așa că oamenii au făcut ruguri și au fredonat imnul Ucrainei.

Eliberarea Hersonului a fost sărbătorită și la Kiev. Zeci de locuitori din Herson, care și-au părăsit casele, au venit pe Maidan.

„Slava armatei ucrainene! Slava Ucrainei! Slava eroilor!”

Locuitorii din satele de la periferia Hersonului i-au întâmpinat pe soldați cu apaluze, flori și steaguri. Oamenii nu și-au putut stăpâni lacrimile de fericire când au văzut armata purtând drapelul galben-albastru.

„Multumim! Multumim tuturor! Așteptam acest lucru de atât de mult timp!”

După retragere, armata rusă a aruncat în aer majoritatea podurilor din regiunea Herson, sperând să scape de contraofensiva militarilor ucraineni. A fost avariat inclusiv podul de la hidrocentrala Nova Kahovka.

Astăzi, Volodimir Zelenski a revenit la Herson, orașul care a îndurat luni de ocupație, pentru a-i felicita pe locuitori și a le mulțumi soldaților care au luptat pentru fiecare palmă de pământ eliberat.