O a treia groapa comuna a fost descoperita langa Mariupol, a declarat marti pentru televiziunea ucraineana primarul orasului asediat, Vadym Boichenko, citat de CNN. El a mai spus ca localnicii ar fi obligati de catre soldatii rusi sa participa la ingroparea cadavrelor, in schimbul hranei.
Pe langa gropile comune descoperite in satele Manhush si Vinohradne, „acum vedem ca mai exista una”, a spus Vadym Boichenko.
Noi imagini din satelit au aratat o groapa comuna in orasul Starii Krim (raionul Kirovske, Crimeea), cu transee excavate pe teritoriul unui cimitir, potrivit canalului Telegram al autoritatilor locale.
Transeele ar fi aparut in 24 martie, dupa ce localitatea a fost ocupata de rusi, si aveau aproximativ 60 pana la 70 de metri lungime, conform consiliului local citat de CNN.
Pana in 7 aprilie, conform noilor imagini, o parte din transee au fost acoperite, iar zona in care erau inhumate cadavre a crescut la peste 200 de metri.
Localnicii, obligati de rusi sa participe la ingroparea celor ucisi - primar
Primarul din Mariupol, Vadym Boichenko, a acuzat fortele ruse ca au implicat populatia locala in inmormantari in masa in schimbul hranei.
Potrivit acestuia, soldatii rusi le-ar fi spus localnicilor ca trebuie sa munceasca daca vor hrana si apa.
"Acum nu exista suficient ajutor umanitar in Mariupol, asa ca oamenii sunt fortati sa o faca”, a spus primarul.
Boicenko a afirmat din nou ca aproximativ 20.000 de locuitori din Mariupol ar fi fost ucisi de la inceputul invaziei ruse.
"Situatia de la Mariupol ramane extrem de dificila. Artileria inamica bombardeaza fortareata noastra Azovstal, unde sunt adapostite trupele si civilii ucraineni. Sunt femei si copii inauntru. Este necesara incetarea focului pentru a incepe evacuarea. Din pacate, nu exista incetare a focului. "Oamenii raman fara mancare, aproape ca nu exista apa potabila. Aceasta este o catastrofa umanitara", a spus Boichenko.
Pe 21 aprilie, HotNews scria despre groapa comuna aflata langa un cimitir existent in satul Manhush, la 20 de kilometri vest de Mariupol. Rusia a ascuns dovezile crimelor sale „barbare” de razboi de la Mariupol prin ingroparea cadavrelor civililor ucisi de bombardamente intr-o noua groapa comuna, declara atunci primarul orasului.


