Rusia a lansat un atac masiv cu drone asupra regiunii Odesa, soldat cu moartea a trei persoane. Loviturile au lăsat în urmă clădiri rezidențiale avariate, școli și mijloace de transport distruse. Peste 35 de persoane au fost rănite, inclusiv o femeie însărcinată în a noua lună.
Așa arată locuințele din Odesa după atacul rusesc. Zeci de clădiri rezidențiale, o biserică, o grădiniță, un liceu, un centru de fitness și mai multe mașini au fost avariate.
Un bloc de locuit cu mai multe etaje a fost distrus complet, având o gaură imensă. Peste 20 de persoane au fost rănite, iar trei sunt date dispărute.
Salvatorii au scos de sub dărâmături 14 oameni, inclusiv un copil. Se presupune că sub resturi ar mai putea fi victime. La fața locului au intervenit și serviciile de urgență, care au oferit ajutor și îngrijire celor răniți.
În Harikov, a fost atacată infrastructura energetică, iar potrivit autorităților locale, circa 80% din regiune este fără lumină.
Oleg SINEGUBOV, ȘEFUL ADMINISTRAȚIEI MILITARE DIN HARIKOV: „Înțelegem că o parte din Harkov este fără electricitate, iar în regiune sunt aplicate, de asemenea, programe de întreruperi de urgență. Lucrăm practic non-stop pentru a elimina rapid consecințele și a restaura infrastructura energetică avariată.”
Un bloc al unei instituții de învățământ a fost cuprins de flăcări după atac, iar o altă clădire a fost distrusă.
Rușii au atacat un bloc cu mai multe etaje și în Krivoi Rog. A izbucnit un incendiu, iar la fața locului au fost trimise echipele de intervenție.
În regiunea Sumî, dronele rusești au atacat sectorul rezidențial. Au luat foc clădiri și locuințe. Din primele minute după atac, salvatorii au intervenit, însă din cauza riscului unor noi lovituri, au fost nevoiți să întrerupă temporar lucrările.
În regiunea Lvov, rușii au lovit o bază petrolieră. Astfel, nivelul monoxidului de carbon a depășit limita admisă.
În total, noaptea trecută, forțele rusești au lansat 165 de drone asupra Ucrainei. Majoritatea au fost interceptate de apărarea antiaeriană.
