Infrastructura critică din Ucraina a fost din nou ținta atacurilor rusești. La Zaporojie și Odesa, dronele au avariat grav rețeaua electrică, iar trei persoane și-au pierdut viața. Kievul a răspuns cu aceeași monedă, lansând un atac masiv cu rachete asupra regiunii ruse Belgorod. Acolo, furnizarea de energie electrică, căldură și apă a fost întreruptă. De asemena, Ucraina ar fi distrus rezervoarele-cheie ale conductei „Drujba” din Tatarstan, nodul prin care petrolul rusesc ajunge în Europa.

Imaginile apărute pe rețelele sociale arată atât antiaeriana rusă în acțiune cât și ceea ce par impacturi la sol ale loviturilor ucrainene.

Aceste scene s-au derulat noaptea trecută în regiunea rusă Belgorod, situată la aproximativ 40 de kilometri de țara vecină. Sunetul exploziilor s-a auzit până dimineață, spun localnicii, iar cerul s-a luminat după impactul dronelor. Ca urmare a loviturilor țintite, infrastructura energetică a suferit pagube grave. Lumina, căldura și apa au fost oprite, spun oficialii locali, fără a menționa când acestea vor fi restabilite.

Ministerul rus al apărării a afirmat că a interceptat 15 drone în regiune.  

„Ce este asta?”

Belgorod a fost frecvent atacat de forțele ucrainene în conflictul care împlinește 4 ani mâine. Între timp, potrivit canalelor de Telegram ucrainene ar fi fost atacată și stația de pompare a petrolului „Drujba-1”, din zona Kaleikino, regiunea Tatarstan.

Din pozele și clipurile video se văd incendii și coloane de fum negru.

Acesta este nodul prin care petrolul rusesc ajunge în Europa. Sursele susțin că ar fi fost vizate rezervoare, structuri verticale din oțel, cu acoperiș fix, fiecare având o capacitate de aproximativ 20 de mii de metri cubi. Acestea funcționează ca rezervoare tampon esențiale, asigurând acumularea și reglarea fluxului de petrol înainte ca acesta să fie pompat mai departe prin conductă.  

Un singur astfel de rezervor poate stoca până la 16–17 mii de tone de țiței la capacitate maximă, ceea ce îl transformă într-un element-cheie al infrastructurii energetice. Moscova lansează zilnic atacuri asupra Ucrainei, ucigând în mod regulat civili. Aseară dronele au ucis 3 oameni și au povocat din nou, pagube la infrastructura ctirică din Zaporojie și Odesa.