Trimisul special al lui Putin, Kirill Dmitriev a mers astăzi la Miami sâmbătă, pentru negocieri alături de membrii administrației Trump. Se întâmplă cu o zi înainte de următoarea rundă de negocieri, care ar trebui să aibă loc mâine, în Abu Dhabi, însă data și locul pot suferi modificări, potrivit președintelui ucrainean Zelenski.
Liderul de la Washington rămâne în continuare optimist că ucrainenii și rușii pot ajunge curând la pace.
Informațiile privind negocierile de la Miami au fost dezvăluite pentru Reuters de două surse care dețin cunoștințe apropiate legate de discuții. Ulterior au apărut imagini cu emisarul lui Putin, Kirill Dmitriev care se întrepta spre întâlnirea cu americanii.
Numele reprezentanților din cadrul Administrației Trump care vor participa la aceste negocieri nu au fost încă dezvăluite.
În cadrul acestei runde de negocieri vor participa, cel mai probabil, Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump, dar și Jared Kushner, ginerele său.
Ieri Trump a susținut că vede o șansă ca negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina să aibă succes.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Cred că au o șansă. Încercăm. Am pus capăt la opt războaie. Toate mi s-au părut, la momentul respectiv, poate mai dificile decât acesta. Dar Zelenski și Putin se urăsc, iar acest lucru face situația extrem de complicată. Totuși, cred că suntem foarte aproape să ajungem la un acord.”
Trump a estimat pierderile totale ale Ucrainei și Rusiei în ultimele două luni la 27.000-29.000 de soldați pe lună.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Sute de mii de oameni, majoritatea soldați, au fost uciși. Săptămâna trecută – sau mai degrabă luna trecută – au pierdut 29.000 de oameni. Au pierdut 29.000 de soldați într-o lună. Vă vine să credeți, oameni buni? 29.000.”
Zelenski a declarat anterior că Rusia suferă 30.000 de victime pe lună, dar Trump susține că pierderile combinate ale ambelor armate sunt mai mici decât această cifră.
Următoarea rundă de negocieri ar trebui să aibă loc duminică, în Abu Dhabi, însă data și locul pot suferi modificări, potrivit președintelui ucrainean Zelenski. Acesta a declarat că este pregătit pentru „orice format” de summit al liderilor privind negocierile de pace.
“Ucraina este pregătită pentru întâlniri în orice format.”
Totuși, Zelenski a enumerat două locuri în care nu va accepta să meargă. Zelenski s-a referit la capitala Rusiei, Moscova, numind o astfel de mișcare „imposibilă”.De asemenea, liderul ucrainean a spus că nu s-ar întâlni cu Putin nici în Belarus, o țară care are legături strânse cu Kremlinul. În schimb, Zelenski l-a invitat pe Putin la Kiev.
În perioada 23–24 ianuarie 2026, la Abu Dhabi, au avut loc primele negocieri pentru pace în format trilateral între Rusia, Ucraina și Statele Unite. Atât SUA, cât și Ucraina le-au apreciat drept „constructive”, fără a detalia prea mult rezultatele, dar anunțând opinia publică despre faptul că acestea vor continua la începutul lunii februarie.Încă înaintea întâlnirii de la Abu Dhabi, cel puțin trei oficiali ruși au menționat același lucru. că problema teritorială este una principială pentru partea rusă și rămâne neschimbată, iar militarii ucraineni trebuie să părăsească regiunea Donbas.
Volodimir Zelenski a menționat la rândul său că problema teritorială va rămâne elementul central al negocierilor, precum și condițiile pentru încetarea războiului.
