Trupele rusesti au reusit sa strapunga marti apararea ucraineana in apropierea orasului Kreminna din estul tarii, dar au fost impinse inapoi si au pierdut o parte din echipamentul greu, a declarat miercuri un oficial ucrainean de rang inalt, citat de Reuters, scrie hotnews.ro.
Guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, a facut aceste declaratii intr-un interviu acordat televiziunii ucrainene. In comentariile anterioare, el a spus ca atacul a fost respins, dar nu a mentionat ca fortele pro-Moscova au strapuns pozitiile ucrainene.
Rusia, care incearca sa obtina controlul total asupra a doua provincii estice care formeaza regiunea industriala ucraineana Donbas, a lansat atacuri repetate. Kreminna se afla la aproximativ 70 la nord de Bahmut, focarul celor mai feroce atacuri rusesti.
„Ieri, au trecut chiar si prin apararea noastra pentru un anumit timp, dar armata ucraineana a distrus o parte din echipamentul greu al ocupantilor... in cele din urma, ne-am pastrat pozitiile”, a declarat el.
Gaidai a declarat ca se asteapta ca fortele rusesti sa isi intensifice eforturile in jurul Kreminnei, citand o crestere a numarului de bombardamente si misiuni de recunoastere.
„Nu as spune ca este cea mai activa parte a ofensivei, dar cu siguranta este in desfasurare”, a spus el.


