Fortele ucrainene au avansat la nord de Harkov, pana la 48 km de granita cu Rusia, si preseaza, de asemenea, spre sud si est in aceeasi regiune.

Comandantul Fortelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii, declara ca peste 3.000 de kilometri patrati de teritoriu au fost recuceriti de armata tarii de la inceputul lunii septembrie, relateaza CNN, citata de News.ro.

„De la inceputul lunii septembrie, peste 3.000 de kilometri patrati au revenit sub controlul Ucrainei”, a declarat duminica comandantul sef al fortelor armate, generalul Valeri Zalujnii.

Fortele ucrainene au inceput sa avanseze nu numai spre sud si est in regiunea Harkov, ci si spre nord, a spus Zalujnii. De asemenea, el a precizat ca „mai sunt 50 de kilometri pana la granita statului”.

CNN nu poate verifica din surse independente afirmatia lui Zalujnii.

Propagandistii Kremlinui, tot mai sceptici in privinta victoriei in Ucraina

Mai mult, presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat ca armata rusa face o „alegere buna” fugind din fata contraofensivei Ucrainei in nord-estul si sudul tarii, noteaza AFP.

„Pana acum, de la inceputul lunii septembrie, au fost eliberati aproximativ 2.000 km de teritoriu”, a spus Volodimir Zelenski intr-un mesaj video postat pe Telegram.

El nu a precizat daca este vorba despre kilometri patrati.

„In ultimele zile, armata rusa ne arata ce are mai bun: spatele. La urma urmei, este o alegere buna pentru ei sa fuga”, a subliniat Volodimir Zelenski.

Ministerul rus al Apararii a anuntat ca retragerea a fost una tactica, pentru ca trupele sa poata fi concentrate in regiunea Donbas. Dar nici propagandistii de la Kremlin nu mai sunt atat de increzatori in victoria finala a Rusiei.

Olga Skabeyeva, realizatoare TV Russia 1: „Fortele armate ale Ucrainei au trecut la ofensiva. Ca urmare a unor batalii dificile, sunt informatii ca unitatile ruse au parasit Balaclia. Luptatorii Garzii Nationale au parasit zona, au iesit organizat din oras, printr-un coridor de la est. Pentru ofensiva din regiunea Harkov, Ucraina a folosit unitatile antrenate in Marea Britanie. Stirile sunt ingrijoratoare, informatiile sunt contradictorii”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: