Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat duminica seara ca armata sa a preluat controlul in orasul de importanta strategica Izium, aflat in estul Ucrainei.

Acolo, Kievul a lansat o contraofensiva care a rupt liniile rusesti, relateaza AFP, potrivit Agerpres.

In discursul sau zilnic din cea de-a 200-a zi a conflictului, presedintele Zelenski le-a multumit militarilor ucraineni care "au eliberat sute de orase si sate ale noastre (...) dintre care cele mai recente sunt Balaklia, Izium si Kupiansk".

Ucraina a anuntat ca trupele sale au recucerit peste 3.000 de kilometri patrati de teritoriu de la trupele ruse in timpul unei contraofensive in nord-estul tarii.

De altfel, unul dintre apropiatii lui Vladimir Putin, liderul cecen Ramzan Kadirov, s-a declarat revoltat de faptul ca Rusia a decis sa isi retraga din trupele aflate in sud-estul Ucrainei.

El a calificat drept jignitor faptul ca oficialii de la Moscova nu au comentat timp de mai multe zile situatia cu privire la retragerea trupelor rusesti din regiunea Harkov. El spera ca Ministerul Apararii va trage concluziile.

Daca in zilele urmatoare „nu se vor face schimbari" in ceea ce priveste desfasurarea operatiunii speciale, seful republicii cecene a promis ca va contacta conducerea tarii pentru a le explica situatia „pe teren"

Razboi in Ucraina. Soc si ... bucurie in satele ucrainene eliberate

Natalia, in varsta de 50 de ani, a trait cinci luni sub ocupatia rusa, arata BBC News.

Fata ei se lumineaza in timp ce isi aminteste momentul eliberarii - cand ocupantii rusi au fost fortati sa fuga din satul ei, Novovoznesenske, situat in regiunea de sud a Hersonului.

Acolo, ea s-a ocupat de agricultura in pace si liniste pana cand rusii au sosit pe 29 martie. Ceea ce nu au distrus, au furat, spune ea, inclusiv furculite si linguri, dar si pantofii unui pensionar.

”Erau o gramada”, spune ea, framantandu-si mainile in timp ce isi retraieste trauma.

Libertatea a venit, in sfarsit, pe 2 septembrie.

„Cand au sosit fortele noastre armate, eram la subsol”, spune femeia de 50 de ani.

”Au intrebat, in ucraineana, „e cineva in viata?” si mi-am dat seama ca erau ai nostri. Erau atat de frumosi, mai ales in comparatie cu fascistii (termenul folosit de ea pentru fortele ruse). Nu stiam ce sa fac cu ei - daca ar trebui sa-i imbratisez sau sa-i tin de mana? I-am atins si am fost foarte fericita."

Fortele ucrainene au avansat, iar trupele ruse s-au retras in graba din locatii considerate strategice din regiunea de est a Harkovului. Au pierdut orasele Kupiansk, un centru logistic crucial, si Izium, o adevarata rampa de lansare pentru atacuri.

”Armata rusa se grabeste sa devina faimoasa, ca fiind cea mai rapida armata din lume”, a scris Andrei Yermak – seful de cabinet al presedintelui Volodimir Zelenski – pe Twitter.

Retelele de socializare au fost inundate cu imagini ale pozitiilor Rusiei abandonate sau distruse si cu fortele ucrainene care isi ridica steagul in zonele eliberate.

Viteza si amploarea contraofensivei i-au surprins pe ocupanti, dar si pe multi ucraineni. Un ucrainean s-a declarat „socat, in mod placut”, potrivit BBC News.

"Aveam nevoie de o victorie puternica care sa ne inveseleasca, si se pare ca exista un efect de domino in Harkov. Dar ei inca mai au arme si trupe, o multime de teritoriul nostru. Dar exista mai putina frica si mai multa incredere.” - spune el.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: