Președinția Ucrainei a anunțat joi că a primit un proiect de plan din partea SUA pentru a pune capăt războiului cu Rusia și a afirmat că este pregătită să colaboreze constructiv cu Washingtonul în această chestiune, transmit agențiile AFP și Reuters, conform hotnews.ro.
Două surse au declarat miercuri pentru Reuters că Washingtonul i-a transmis lui Volodimir Zelenski că Ucraina „trebuie” să accepte cadrul elaborat de SUA pentru încheierea războiului, aflat în al patrulea an, un plan care prevede concesii teritoriale și limitări ale forțelor armate ucrainene.
„Președintele ucrainean a primit oficial un proiect de plan din partea SUA care, conform evaluării americane, ar putea redinamiza diplomația”, a scris președinția de la Kiev pe Telegram, adăugând că președintele ucrainean Volodimir Zelenski are în vedere să discute „în zilele următoare” acest plan cu omologul său american Donald Trump.
„Suntem pregătiți acum, la fel ca înainte, să colaborăm constructiv cu partea americană, precum și cu partenerii noștri din Europa și din lume astfel încât rezultatul să fie pacea”, se arată în același mesaj.
Ce prevede planul negociat în secret de SUA cu Rusia
Acest plan, a cărui existență a fost inițial dezvăluită de publicația americană Axios, are 28 de puncte a fost elaborat în urma unor consultări ruso-americane, în special între emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și emisarul economic special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, fără ca susținătorii europeni ai Ucrainei să fie informați, iar unii politicieni europeni compară propunerile apărute în presă cu o cerere de capitulare a Kievului.
Conform unor surse anonime, planul ar prevede ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas, precum și recunoașterea anexării Crimeei și a altor regiuni ucrainene ocupate de Rusia. De asemenea, Ucrainei i s-ar solicita să-și limiteze forțele armate, reducându-și efectivele la cel mult 400.000 de soldați și să renunțe la toate armele cu rază lungă de acțiune.
Potrivit unor surse citate joi de The Telegraph, planul include și o prevedere prin care Moscova ar obține controlul asupra estului Donbasului în schimbul plății unei „taxe de închiriere”.
În schimb, Rusia ar restitui Ucrainei porțiuni din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie și Herson, ar accepta ca Ucraina să primească garanții de securitate occidentale, dar fără aderarea la NATO și fără prezența de trupe străine, iar teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.
Casa Albă nu a comentat planul descris de Axios. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a scris pe platforma X că Washingtonul va „continua să dezvolte o listă de idei posibile pentru a pune capăt acestui război, pe baza contribuțiilor ambelor tabere în conflict”, însă „obținerea unei păci durabile va necesita ca ambele părți să accepte concesii dificile, dar necesare”, a spus Rubio.
O delegație a armatei americane, condusă de secretarul Dan Driscoll și de șeful Statului Major, Randy George, se află la Kiev și are joi seară o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui poziție este slăbită în urma unui scandal de corupție în care sunt implicați apropiați ai săi, în timp ce pe front situația armatei ucrainene se înrăutățește.
Delegația americană s-a întâlnit deja cu comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîski, care a cerut ajutor pentru apărarea spațiului aerian al Ucrainei, pentru extinderea capacităților de atac în profunzimea teritoriului rus și stabilizarea liniei frontului.
„Pacea nu poate fi o capitulare”
Miniștrii de Externe ai UE, reuniți la Bruxelles, nu au comentat în detaliu planul american, care nu a fost făcut public, dar au indicat că nu vor accepta ca Kievul să fie obligat la concesii punitive.
„Ucrainenii vor pace, o pace justă, care respectă suveranitatea tuturor, o pace durabilă, care să nu poată fi contestată printr-o viitoare agresiune”, a declarat ministrul de Externe al Franței, Jean-Noel Barrot.
„Dar pacea nu poate fi o capitulare.”
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a spus că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a subliniat într-o convorbire telefonică joi „importanța unei coordonări strânse cu Germania și cu partenerii noștri europeni” în discuțiile pentru încheierea războiului.
Casa Albă nu a comentat propunerile relatate. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat pe X că Washingtonul „va continua să elaboreze o listă de posibile idei pentru încheierea acestui război, pe baza contribuțiilor ambelor părți aflate în conflict”.
„Obținerea unei păci durabile va necesita ca ambele părți să accepte concesii dificile, dar necesare”, a spus Rubio.

