Ministrul ucrainean al apararii a cerut marti Occidentului sa furnizeze mult mai multe sisteme de artilerie de precizie, afirmand ca acestea ar putea „schimba jocul pe campul de lupta” si ar permite o contraofensiva impotriva soldatilor rusi, potrivit Le Monde.
De la jumatatea lunii iunie, SUA au livrat mai multe sisteme de artilerie de precizie Himars cu o raza de actiune de 80 de kilometri, iar altele urmeaza sa fie livrate.
„Aceste sisteme ne-au permis sa distrugem aproximativ 30 de posturi de comanda si depozite de munitii”, a declarat ministrul ucrainean al apararii, Oleksii Reznikov, in fata Consiliului Atlantic.
„Pentru o contraofensiva eficienta, am avea nevoie de cel putin 100 [de Himars], cred”, a insistat el.