Soldati ucraineni au fost vazuti folosind rachete nord-coreene despre care au spus ca au fost confiscate de o tara "prietena" inainte de a fi livrate Ucrainei, relateaza sambata Financial Times (FT), conform Reuters si Agerpres, citate de hotnews.ro.
Ministerul ucrainean al Apararii a sugerat ca armele au fost capturate de la rusi, potrivit ziarului.
Statele Unite au acuzat Coreea de Nord ca a furnizat arme Rusiei, inclusiv presupuse transporturi pe mare, dar nu a oferit dovezi, iar arme nord-coreene nu au fost observate pe scara larga pe campurile de lupta din Ucraina.
Coreea de Nord si Rusia neaga efectuarea de tranzactii cu arme.
Conform relatarii FT, armele nord-coreene au fost aratate de catre soldati ucraineni care opereaza sisteme de rachete cu lansare multipla Grad, din epoca sovietica, in apropierea orasului distrus Bahmut din estul tarii, scena unor lupte brutale prelungite.
Ministrul rus al apararii, Serghei Soigu, a efectuat o vizita rara la Phenian in aceasta saptamana pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a sfarsitului Razboiului din Coreea, prima vizita a celui mai inalt oficial al apararii de la Moscova de la destramarea Uniunii Sovietice in 1991.
In timpul vizitei, Soigu a fost fotografiat in timp ce privea rachete balistice nord-coreene interzise, impreuna cu liderul Kim Jong Un, la o expozitie militara in Phenian, un semn al aprofundarii relatiilor dintre cele doua tari, ambele aflate in conflict cu Statele Unite.


