Ministerul ucrainean al Afacerilor Interne le-a cerut locuitorilor din regiunea Kiev sa nu grabeasca sa se intoarca acasa in localitatile eliberate de rusi in urma contraofensivelor fortelor armate ucrainene, relateaza Interfax Ucraina.

Evhen Enin, prim-ajunctul ministrului ucrainean Denis Monastirski, a declarat vineri la un briefing cu presa sustin la Irpin, oras eliberat luni de armata ucraineana, ca:

„Sugeram sa nu ne grabim acasa. Din pacate, trupele ruse au lasat multe surprize neplacute - mine, rachete si alte elemente periculoase”.

In acest context, Enin a cerut sa se astepte ca specialistii sa curete zona de explozivi.

„Trebuie sa-si faca treaba si abia atunci oamenii se vor putea intoarce la casele lor”, a spus oficialul ucrainean.

Ucraina recupereaza treptat controlul asupra regiunii Kievului
Apelul formulat de ministerul ucrainean vine in contextul in care Rusia a anuntat marti ca isi reduce „drastic” activitatile militare din zonele Kiev si Cernihiv (Ceringau), un anunt primit initial cu scepticism de oficialii ucraineni si serviciile de informatie occidentale.

Statul Major al fortelor armate ucrainene a afirmat insa vineri ca se asteapta ca armata rusa sa isi indrepte atacurile asupra Donbasului si sudului tarii.

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizase deja ca Rusia are in vedere organizarea unui pseudo-referendum in regiunea Herson din sud, pentru formarea unei „republici populare” similare celor din Donbas, in est.

In ultimele saptamani fortele armate ucrainene au reusit sa ii impinga inapoi pe rusi in mai multe regiuni ale tarii, inclusiv in zonele Kievului si Cernihivului.

Vinerea trecuta armata ucraineana a anuntat ca a distrus o „fortareata” ruseasca din apropierea Kievului si, intr-un mesaj ce s-a viralizat pe platformele social media, ca a inceput sa elibereze satele din imprejurimi de „orcii” rusi.

Fortele armate ale Ucrainei au anuntat ulterior eliberarea mai multor localitati din regiunea Kievului.

Sursa: