Ucraina a fost vizată de un nou atac masiv. Rușii au lansat peste 200 de drone, provocând mai multe pagube majore în Zaporojie. Acolo câteva apartamente dintr-un bloc de locuit au fost grav avariate, iar salvatorii au evacuat zeci de oameni. În Harikov, rușii au țintit termocentrala de la periferia orașului. Între timp trupele ruse s-au împotmolit în fața celui mai disputat oraș din Donețk, anunță armata ucrainenă. Este vorba despre Pokrovsk, unde sunt aruncate în lupte mii de soldați ai Moscovei.  

Acesta este momentul când o dronă  lovește din plin un bloc de locuit din orașul Zaporojie. Imaginile arată o minge de foc, iar cîteva secunde mai târziu se aude o explozie puternică. Acolo mai multe apartamente au fost avariate, iar oamenii au rămas blocați în casele lor. Pompierii au stins rapid flăcările și au taiat ușile de la intrare pentru a evacua răniții.

Iar acest clip video a fost publicat de un locuitor din Harikov. El a surprins momentul când dronele rusești au lovit termocentrala de la periferia orașului.

„E a treia.”

Oficialii ucraineni nu au oferit informații despre amploarea atacului. 

În total noaptea trecută rușii au lansat peste 200 de drone, iar 107 au fost interceptate, potrivit forțelor de apărare a Ucrainei. Între timp pe front, în regiunea Donețk, linia Pokrovsk rămâne a fi cel mai fierbinte punct din est. 

Comandanții ucraineni spun că soldații Kremlinului s-au împotmolit la propriu în apropiere de oraș, deși Moscova a trimis mii de trupe acolo. Comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a afirmat anterior că șapte mii de soldați ruși au fost uciși în apropiere de Pokrovsk numai în luna ianuarie a acestui an. Forțele ucrainene au respins 33 de atacuri ale trupelor ruse pe sectorul de front de la Pokrovsk pe parcursul ultimelor 24 de ore.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.