Ucraina a amenintat Kremlinul ca orice nava ruseasca poate avea soarta crucisatorului Moskva, distrus de fortele Kievului in aprilie 2022, dupa ce Rusia a spus ca va ataca toate navele care circula prin Marea Neagra catre porturi ucrainene, scrie stirileprotv.ro.
Armata ucraineana ameninta joi ca nave rusesti la Marea Neagra pot sa aiba aceeasi soarta ca a crucisatorului lansator de rachete ghidate Moskva, nava-amiral a Flotei ruse la Marea Neagra, pe care Kievul l-a scufundat in aceasta marea in aprilie 2022, dupa ce Ministerul ucrainean de Externe a acuzat Rusia de o „incalcare grosolana” a dreptului international prin amenintarea navelor civile care se indreapta catre porturi ucrainene, relateaza CNN.
„Kremlinul a transformat Marea Neagra intr-o zona periculoasa - in principal pentru nave rusesti si nave care circula la Marea Neagra catre porturi rusesti si ucrainene situate pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei de catre Rusia”, ameninta intr-un comunicat Ministerul ucrainean al Apararii.
„Responsabilitatea fata de toate riscurile ii revine in intregime conducerii ruse. Soarta navei de razboi Moskva demonstreaza ca Fortele ucrainene de aparare au mijloacele necesare respingerii agresiunii ruse”, ameninta ministerul.
Ministerul rus de Externe a amenintat miercuri, dupa retragerea Moscovei luni din Acordul de la Istanbul din iunie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagra, ca toate navele care navigheaza la Marea Neagra catre porturi ucrainene vor fi considerate transportatoare de incarcatura militara.
Ucraina acuza Rusia de crearea unui pericol la Marea Neagra
„Intentia de a trata nave straine ca tinte militare incalca grosolan obligatiile Rusiei in dreptul international nu doar fata de Ucraina, ci fata de toate statele angajate in navigatia pasnica la Marea Neagra”, a denuntat joi Ministerul ucrainean de Externe.
„Nu exista niciun motiv sa se creada ca nave comerciale sustin acte de razboi prin simplul fapt ca exporta cereale in alte tari care au nevoie de ele pentru a preveni foametea”, da asigurari Kievul.
Ministerul ucrainean al Apararii acuza joi Rusia de crearea unui pericol la Marea Neagra „prin amenintarea deschisa a vaselor care transporta hrana din porturi ucrainene, lansarea unor atacuri cu racheta si drona asupra unor infrastructuri civile in orase pasnice (si) crearea deliberata a unei amenintari militare pe rute comerciale”.
El copiaza Ministerul rus al Apararii si ameninta ca „toate vasele care navigheaza la Marea Neagra catre porturi din Federatia rusa si porturi ucrainene aflate pe teritoriul Ucrainei ocupat temporar de Rusia pot fi considerate de Ucraina ca transportand incarcatura militara, cu toate riscurile aferente”.


