Un oficial ucrainean de rang inalt din estul tarii afirma ca fortele armate controleaza pozitiile actuale, dar ca „inaintarea este foarte dificila”, deoarece rusii au adus intariri substantiale, potrivit g4media.ro.
Serhii Haidai, seful Administratiei militare regionale Lugansk, a declarat duminica la televiziunea ucraineana: „Lupte foarte aprige continua in regiunea noastra Lugansk. Este dificil. Dar situatia este absolut stabila si controlata de Fortele Armate ale Ucrainei”.
Referindu-se la linia de front nord-sud care se intinde intre Svatove si Kreminna, Haidai a spus: „Inaintarea acolo este foarte dificila, deoarece ocupantii au adus rezerve uriase. Si, asa cum am mai spus de multe ori inainte – totul este minat foarte temeinic acolo”.
Dar el a adaugat: „Indiferent cat de dificil este, regiunea Lugansk este eliberata pas cu pas, metru cu metru”.
Haidai a precizat ca rusii au mai multe randuri de linii defensive in regiune. „Prima linie este in cea mai mare parte [tinuta de] mobilizatii recent, fie din Rusia, fie din asa-numita LDPR [Republica Populara Lugansk]”.
In zona se aflau atat forte cecene, cat si forte regulate rusesti.
„Sunt in numar mare [trupe rusesti in zona Svatove-Kreminna]. Si un numar foarte mare de mobilizati. Si sunt in mod constant aruncate in ofensiva – aproape tot timpul….Si problema uriasa este ca sunt pur si simplu incredibil de numerosi. De aceea, fiecare metru din regiunea Lugansk este extrem de greu de castigat.”
Haidai a sustinut ca militiile din Lugansk si Donetk care lupta cu rusii au un moral scazut. „Ei vad un numar imens de spitale supraaglomerate. Ei vad un numar imens de cadavre, pe langa care trebuie sa treaca atunci cand sunt trimisi in ofensiva. Ei vad ca cei cu care au vorbit ieri zac acolo si nimeni nu le ia cadavrele.”
Fortele ucrainene incearca de saptamani intregi sa avanseze spre Kreminna, ceea ce le-ar permite sa ameninte orasele Lisiceansk si Severodonetk, aflate sub control rusesc.


