Ucrainenii au confirmat distrugerea unui al doilea tanc T-90M, cel mai modern din dotarea armatei ruse
Inregistrarea a fost filmata in apropierea satului Kyslivka din regiunea Harkov aflata in nord-estul Ucrainei, imaginile video surprinzand o coloana blindata spulberata de fortele Kievului.
Pe langa ramasitele tancului T-90M, in inregistrare mai poate fi observt ce a ramas din doua tancuri T-72BR, un blindat BMP-2, un camion militar si un vehicul IMR-2 folosit de inginerii armatei ruse.
Administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker noteaza ca se crede ca acest convoi a fost distrus de ucraineni in luna septembrie, cand a avut loc prabusirea catastrofala a frontului rusesc din Harkov, dar ca o inregistrare video de la sol cu vehiculele distruse a aparut pe retelele de socializare abia acum.
Primul tanc T-90M a fost distrus de ucraineni in urma cu mai bine de jumatate de an
Armata rusa a aruncat in lupta in Ucraina tancul T-90 in luna mai, primul fiind distrus de ucraineni la doar cateva zile dupa ce acesta a ajuns pe front.
Ulterior, ministerul ucrainean al Apararii a publicat o inregistrare video care arata cum militarii sai au folosit un lansator de grenade antitanc „Carl Gustaf” de fabricatie suedeza pentru a distruge tancul, cel mai modern din dotarea armatei ruse.
„Multumim poporului si Regelui suedez pentru ajutorul lor”, nota la momentul respectiv ministerul Apararii de la Kiev, subliniind ca acest lansator a fost folosit pentru a distruge „mandria industriei ruse de tancuri”.
De atunci insa nu a mai aparut vreo alta inregistrare video care sa confirme distrugerea unui T-90M, pana la aceasta.
Se crede ca in jur de 100 de tancuri T-90M se aflau in dotarea celor mai bine echipate unitati rusesti inainte de declansarea razboiului din Ucraina de catre presedintele Vladimir Putin pe 24 februarie.
Blindajul imbunatatit al vehiculului de lupta, conceput pentru a contracara armamentul antitanc, ramane insa vulnerabil daca nu este sustinut de alte elemente de lupta. In cazul de fata tancul pare sa fi fost distrus in timpul unui atac cu rachete HIMARS.
Desi acest lucru ar fi extrem de neobisnuit, o alta inregistrare video distribuita de militarii ucraineni la sfarsitul lunii octombrie arata ca acestia au inceput sa foloseasca sistemele HIMARS si in lovituri directe impotriva unor vehicule de lupta ale armatei ruse.


