O fotografie distribuita pe platformele social media arata o drona Orlan-10 doborata de ucrainenii care au descoperit ca militarii rusi au lipit o icoana de aparatul de zbor fara pilot.
Imaginea a fost distribuita de administratorii contului Ukraine Weapons Tacker, acestia notand ca drona de recunoastere are „un sistem de protectie suplimentar interesant” si ca ea a fost doborata recent de fortele ucrainene.
Unul dintre utilizatorii Twitter a remarcat ca imaginea nu ar trebui sa reprezinte o noutate, amintind de cazul unui preot rus care a sfintit mai multe pusti-mitraliera mai devreme in cursul razboiului.
O alta fotografie care s-a viralizat pe retelele de socializare in luna mai arata de asemenea cum un preot a sfintit un lot de tancuri de ultima generatie T-90 inainte ca acestea sa fie trimise in Ucraina.
Patriarhul Kirill al Rusiei a fost unul dintre cei mai apropiati aliati ai presedintelui rus Vladimir Putin, patriarhul ecumenic Bartolomeu sugerandu-i acestuia chiar sa isi „sacrifice tronul” din cauza numeroaselor sale declaratii de justificare si sustinere a razboiului din Ucraina.
Pe 16 iunie Marea Britanie a devenit prima tara europeana care a impus sanctiuni impotriva liderului Bisericii Ortodoxe Ruse dupa ce sanctiunile UE la adresa sa au cazut in ultimul moment din cauza opozitiei Ungariei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


