Cel putin o racheta ucraineana a lovit vineri dupa-amiaza sediul flotei ruse de la Marea Neagra, aflat in orasul-port Sevastopol din Crimeea, potrivit guvernatorului instalat de rusi aici, citat de Reuters, trasmite hotnews.ro

Guvernatorul Mihail Razvojaiev a scris pe canalul sau de Telegram ca inca o lovitura este posibila si i-a indemnat pe localnici sa evite centrul orasului, zona in care se afla sediul flotei de la Marea Neagra.

Razvojaiev a mai spus ca echipe de pompieri au sosit la fata locului pentru a stinge incendiul.

„Este posibil un alt atac. Va rugam sa nu mergeti in centrul orasului. Nu parasiti cladirile. Oricine se afla in apropierea sediului flotei, cand suna sirena, merge la adaposturi”,  a scris el, potrivit TASS.

TASS, cea mai cunoscuta agentie de presa a statului rus, noteaza de asemenea ca un numar mare de ambulante se deplaseaza la fata locului, desi in momentul de fata nu este clar daca in urma loviturii au fost inregistrate victime.

Una dintre inregistrarile video aparute pe retelele de socializare arata ca in sediul flotei ruse a izbucnit un incendiu, fatada sa parand sa fi suferit pagube semnificative:

Acest nou atac ucrainean are loc fortele ucrainene au lovit in cursul noptii de miercuri spre joi baza aeriana Saki din Crimeea ocupata si anexata ilegal de Rusia in 2014. In cadrul atacului respectiv fortele ucrainene au folosit rachete Neptun dezvoltate autohton.

Deocamdata nu este clar daca si in cadrul noului atac asupra Sevastopolului a fost folosit acest tip de racheta ucraineana cu care se crede ca a fost scufundata „Moskva”, fosta nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagra, in aprilie anul trecut, sau cu alte modele de rachete primite de Kiev din partea aliatilor sai occidentali.

Ucrainenii au lovit si santierul naval din Sevastopol

Noul atac survine de asemenea dupa ce in data de 13 septembrie santierul naval Sevastopol din Crimeea a luat foc in dimineata zilei respective, concomitent cu avarierea a doua nave dupa un atac ucrainean cu 10 rachete si trei ambarcatiuni rapide asupra portului de aici.

Guvernatorul Razvojaiev afirma atunci ca cel putin 24 de persoane au fost ranite in urma atacului, in timp ce ministerul rus al apararii afirma ca a distrus 3 drone maritime folosite de ucraineni pentru atacul asupra santierului naval.

Imagini realizate din satelit dupa atac au aratat ca ca atacul respectiv a produs daune importante unei nave de debarcare si unui submarin rusesc de mari dimensiuni, analistii navali considerand ca este putin probabil ca ele sa mai poata fi reparate.

Kievul afirma atunci ca in timpul atacului au fost folosite rachete de croaziera britanice si franceze, lansate de un bombardier ucrainean, si ca acestea au functionat „perfect"

General-locotenentul Mikola Olesciuk, seful fortelor aeriene ucrainene, a explicat ca rachetele britanice Storm Shadow au fost atasate sub aripa stanga a unui avion ucrainean Su-24, iar rachetele franceze Scalp sub aripa dreapta.

„Ambele rachete functioneaza perfect, fara nicio sansa pentru ocupant!",  a spus comandantul ucrainean atunci.