Corespondentul televiziunii britanice Sky News Alex Rossi a fost intampinat de locuitorii din Herson in lacrimi, multumindu-i si strangandu-i mana, confundandu-l cu un militar ucrainean.

Corespondentul televiziunii britanice Sky News Alex Rossi pare a fi primul jurnalist care ajunge in orasul recucerit de Armata Ucrainei dupa ce rusii s-au retras.

Mai multi ucraineni cu ochii in lacrimi care fluturau steaguri la periferia orasului Herson ii multumeau jurnalistului, care purta casca, vesta antiglont si haine de culoare kaki, specifice trupelor armate.

Oamenii erau foarte bucurosi sa il vada, l-au strans in brate si i-au multumit necontenit. Dupa ce jurnalistul le-a spus ca este de la televiziunea britanica, locuitorii au fost la fel de incantati, mai ales ca Regatul Unit a ajutat foarte mult Kievul, fostul premier Boris Johnson fiind foarte iubit de ucraineni.

Pentru Rusia, eliberarea orasului Herson a marcat cea mai grava infrangere pe campul de lupta, dupa ce Ministerul rus al Apararii a declarat ca Moscova a retras aproximativ 30.000 de soldati.

Retragerea are loc la sase saptamani dupa ce presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat "anexarea" Hersonului si a altor trei regiuni in cadrul unei ceremonii de mare amploare la Moscova.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: