Un clip video publicat marti pe Twitter arata zeci de locuitori din orasul ucrainean Odesa care umplu saci de nisip pentru baricade impotriva fortelor ruse, in timp ce asculta melodia "It's my life" a trupei Bon Jovi. Un tanar cu un set de tobe acompaniaza melodia trupei americane, scrie Newsweek.

Imaginile au circulat marti pe Twitter, iar cei care distribuiau clipul video sperau sa atraga atentia formatiei. "Ii poate arata cineva clipul trupei Bon Jovi?", a intrebat diplomatul ucrainean Olexander Scherba.

Clipul video a ajuns pana la urma la Bon Jovi, iar trupa a publicat imaginile pe contul sau de Twitter, alaturi de mesajul: "Melodia asta este pentru cei care n-au cedat... Odesa, Ucraina. #Slava Ukraini".

Zeci de oameni pot fi vazuti in clip in timp de umplu saci cu nisip pe o plaja, apoi ii incarca intr-un camion. Civilii din Odesa au inceput sa adune saci de nicip la scurt timp dupa invazia rusa din 24 februarie si sa construiasca baricade pentru a proteja monumentele si alte locuri istorice din oras.

Imaginile din Odesa arata baricade de saci de nisip pe strazi, in jurul Operei, Teatrului de balet si in jurul monumentului destinat Ducelui de Richelieu, privit ca unul dintre fondatorii orasului.

Pana acum, orasul port Odesa a fost ferit de bombardamentele grele si luptele din alte zone ale tarii, el fiind vital pentru supravietuirii economiei ucrainene. Peste jumatate din comertul tarii se realizaza prin acest port. Importanta sa il face si o tinta strategica pentru armata rusa.

Marti, fortele rusesti au lansat cinci rachete din Marea Neagra spre Odesa, insa niciuna nu si-a atins tinta.

 

Sursa: