Institutul pentru Studiul Razboiului a transmis ca imagini verificate arata ca vehicule blindate ale armatei Kievului au trecut de ultima linie de aparare a fortelor rusesti de pe frontul din Zaporojie si duc lupte la vest de Verbove. Este prima bresa de acest fel, in care fortele ucrainene trec de apararea in trei linii a Rusiei. Prezent la Washington, presedintele Volodimir Zelenski a lansat o promisiune, in fata jurnalistilor, spunand ca Ucraina va elibera Bahmut si alte doua orase importante. De asemenea, liderul de la Kiev a anuntat ca exista un „acord pe termen lung” intre SUA si Ucraina pentru a produce arme impreuna, scrie digi24.ro

ISW: Ucraina avanseaza dincolo de ultima linie defensiva rusa in regiunea Zaporojie din vestul tarii

Imaginile geolocalizate distribuite pe 21 septembrie, si analizate de Institutul pentru Studiul Razboiului (ISW), au indicat ca vehiculele blindate ucrainene au avansat la sud de transeele antitanc, trecand peste obstacolele cunoscute drept „dinti de dragon” si deschizand o bresa in apararea in trei linii a Rusiei. Armata s-a angajat in lupte limitate la vest de Verbove, pe frontul din Zaporojie, potrivit Kyiv Independent.

Institutul a precizat ca nu este clar daca fortele ucrainene pastreaza aceste pozitii. Cu toate acestea, este primul caz observat de forte ucrainene care opereaza vehicule blindate dincolo de apararea rusa in trei linii. 

„Prezenta vehiculelor blindate ucrainene dincolo de linia finala a actualului strat defensiv rusesc indica faptul ca ucrainenii si-au securizat suficient de bine bresa din primele doua linii pentru a opera vehicule prin bresa”,  arata ISW.   

Fortele ucrainene au suprimat probabil artileria rusa si alte sisteme antitanc din zona suficient de mult pentru a-si aduce vehiculele in fata, au adaugat expertii.   

„Capacitatea ucrainenilor de a duce vehicule blindate prin cele mai formidabile aparari rusesti menite sa le opreasca si sa le opereze in apropierea pozitiilor defensive rusesti pregatite sunt semne importante de progres in contraofensiva ucraineana”,  a concluzionat ISW.  

Zelenski promite sa elibereze Bahmut si alte doua orase cheie din Ucraina

Presedintele Volodimir Zelenski a promis joi sa elibereze de sub ocupatia rusa orasul Bahmut din estul tarii si alte doua orase ucrainene cheie, in timpul unei discutii cu editorii americani la Washington, potrivit CNN.   

Bahmut, care a fost scena unora dintre cele mai aprige lupte din timpul razboiului, a fost de mult timp o tinta pentru Ucraina dupa ce fortele rusesti au revendicat controlul orasului in luna mai, dupa o lupta de luni de zile in care soldatii au trebuit sa se zbata pentru fiecare centimetru de teritoriu.   

„Vom de-ocupa Bahmut”,  a declarat Zelenski. „Cred ca vom de-ocupa inca doua orase”,  a adaugat el.  „Nu va voi spune ce orase, imi pare rau. Si astfel avem planul. Un plan foarte, foarte cuprinzator”.  

Zelenski: Ucraina va produce arme impreuna cu SUA  

In discursul sau de aseara, presedintele ucrainean a anuntat ca exista un „acord pe termen lung” intre SUA si Ucraina pentru a produce arme impreuna, transmite Kyiv Independent.   

„M-am intalnit cu presedintele Biden si cu echipa sa. Exista un nou pachet de aparare: aparare antiaeriana, artilerie, obuze, echipamente de geniu”,  a declarat presedintele.  „Exista, de asemenea, un acord pe termen lung - vom lucra impreuna pentru ca Ucraina sa produca armele necesare impreuna cu Statele Unite. Acesta este un nou nivel al unitatii noastre!”.   

Presedintele spune ca aceastar coproductie in industria de aparare cu SUA este „un lucru istoric”.   

„O noua baza industriala, noi locuri de munca pentru ambele natiuni. In special Ucraina va putea produce sisteme de aparare antiaeriana”,  a adaugat el.  „Ne pregatim sa cream un nou ecosistem de aparare impreuna cu Statele Unite pentru a produce arme care sa consolideze in continuare libertatea si protectia vietii impreuna. Acest lucru va avea rezultate pozitive la nivel global”.   

La 21 septembrie, secretarul de stat american Antony Blinken a anuntat acordarea unei noi asistente de securitate in valoare de 128 de milioane de dolari pentru Ucraina, precum si 197 de milioane de dolari pentru arme si echipamente.   

Anuntul a fost facut in timpul vizitei lui Zelenski la Casa Alba, unde s-a intalnit cu presedintele Joe Biden.