Uniunea Europeana a incalcat un "tabu", acceptand in premiera in istoria sa sa finanteze livrari de arme catre o tara terta, pentru a ajuta Ucraina sa faca fata invaziei armatei ruse, a declarat luni Josep Borrell, Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, citat de Reuters.
Ministrii europeni ai Apararii s-au intalnit luni intr-o videoconferinta pentru a coordona livrarile de arme care au inceput sa soseasca in Ucraina inca din weekend.
UE foloseste un fond special, infiintat anul trecut
Uniunea Europeana va folosi un fond special, infiintat in martie 2021, numit Facilitatea europeana pentru pace (EPF) pentru a plati armele.
Facilitatea europeana pentru pace are un fond total in valoare de 5 miliarde de euro (5,59 miliarde de dolari), bani ce urmeaza sa fie furnizati direct de tarile membre UE proportional cu marimea venitului lor national brut pana in 2027.
Uniunea Europeana a anuntat de ieri ca va aloca 450 de milioane de euro pentru armanent care va ajunge in Ucraina. Alte 50 de milioane de euro vor fi alocate pentru diverse echipamente pentru Ucraina, cum ar fi materiale sanitare, combustibil sau echipamente de protectie.
Facilitatea europeana pentru pace a inlocuit, practic, "mecanismul Athena" si Facilitatea pentru pace in Africa pe care UE le-a avut anterior, largind domeniul de aplicare a ajutorului pe care Uniunea il poate oferi la nivel global. Acesta permite, practic, UE sa ofere, la nevoie, echipament militar si instruire.
Ce arme a trimis fiecare tara Ucrainei
Pana acum, tarile Uniunii Europene au trimis catre Ucraina sau si-au luat angajamentul de a trimite urmatoarele:
- Germania - 1.000 de arme antitanc si 500 de rachete sol-aer Stinger.
- Luxemburg - 100 de arme antitanc NLAW, jeep-uri si 15 corturi militare, precum si capacitate de transport aerian.
- Belgia - 2.000 de mitraliere, 3.800 de tone de combustibil.
- Olanda - 200 de rachete Stinger.
- Polonia - 100 de mortare, 8 drone, arme antitanc Javelin, pusti de asalt Grot, munitie.
- Slovacia - 12.000 de piese de munitie de artilerie (120 mm), 10 milioane de litri de combustibil, 2,4 milioane de litri de combustibil de aviatie si 2 sisteme de deminare Bozena.
- Estonia - arme antitanc Javelin (numarul nu este dezvaluit).
- Letonia - Rachete sol-aer Stinger (numarul nu este dezvaluit).
- Cehia - mitraliere, pusti de asalt, alte arme usoare si munitie in valoare de 188 milioane de coroane (echivalentul a 8,57 milioane de dolari).


