Batalia pentru Severodonetk, epicentrul luptelor din Donbas, se apropie de final. Trupele ucrainene asediate in incinta combinatului Azot, alaturi de peste 500 de civili, au primit din partea atacatorilor rusi un ultimatum: sa se predea pana astazi la ora 8. Generalii de la Moscova sustin ca au stabilit, pentru evacuarea civililor, si un coridor umanitar. Acesta duce, insa, pe teritoriul controlat de Rusia. Presedintele Zelenski cere din nou Occidentului armamentul necesar pentru a rezista fortei militare a Rusiei. Pana acum, Ucraina a primit doar zece la suta din armele pe care le-a solicitat.

Dupa esecul suferit la periferia Kievului, tactica armatei ruse s-a modificat. Razboiul capata tot mai mult forma unor dueluri de artilerie si atacuri de rachete in care Rusia detine superioritatea datorita marimii sale. Eroismul militarilor ucraineni nu este suficient pentru a rezista bombardamentelor practic neincetate care prefac in ruine localitatile pe care rusii isi propun sa le cucereasca. Armele grele moderne din Occident ar putea echilibra balanta dar, deocamdata, prea putine din cele promise au ajuns pe fronturile din Ucraina. "In tara noastra, si chiar in aceste momente, este cea mai mare nevoie de arme din Europa. Prin urmare, intarzierea livrarii lor nu poate avea nicio justificare", a declarat Volodimir Zelenski.

Germania, acuzata uneori ca intarzie trimiterea armelor destinate Ucrainei, s-a angajat sa furnizeze sapte impunatoare obuziere, intre cele mai puternice arme de acest gen din lume. Ministrul german al apararii promite ca obuzierele vor ajunge curand pe front, dupa ce militarii ucraineni au fost instruiti sa le foloseasca. Alte promisiuni vor veni, probabil, astazi, la o intrunire a Grupului de Contact pentru Ucraina din care fac parte peste 50 de tari. Ucrainenii spera sa primeasca si sisteme anti-racheta de ultima generatie dupa ce, ieri, au reusit sa doboare cateva rachete rusesti care se indreptau spre vestul tarii. "Au fost atacate cu rachete regiunile Lvov si Ternopil. Iar noi nu incetam sa le spunem partenerilor noistri ca Ucraina are nevoie de sisteme moderne de aparare antiracheta", a declarat Volodimir Zelenski.

Dupa 111 de zile de razboi, presiunea atacurilor fara sfarsit incepe sa aiba efecte. Primarul unui orasel din Donbas, cucerit de separatistii protejati de Moscova, a trecut de partea lor si a acceptat sa ramana in functie. El este acum anchetat, de la distanta, de procuratura de la Kiev. Pe de alta parte, artistii ucraineni sustin, in felul lor, rezistenta in fata agresiunii. O creatoare de moda a croit vesminte de doliu, in care s-a fotografiat in decorul ruinelor ramase in urma bombardamentelor. Proiectul artistic reflecta durerea unui intreg popor dar si sperantele de victorie, pace si renastere.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: