Dictatorul bielorus Alexandr Lukasenko a surprins pe toata lumea saptamana aceasta cand a urat „pace” Ucrainei insa liderul de la Minsk pare sa fi trecut printr-o „schimbare la fata” semnificativa in ultimele luni, chiar daca a refuzat inca de la inceputul razboiului sa trimita trupe in Ucraina.
Mai exact, Lukasenko a urat miercuri Ucrainei, cand tara si-a sarbatorit Ziua Independentei, „ceruri pasnice, toleranta, curaj, tarie si succes in restaurarea unei vieti decente”, un mesaj respins imediat de oficialii de la Kiev care au acuzat cinismul unui lider care a permis trupelor sale sa atace o tara vecina de pe teritoriul sau si a permis aviatiei rusesti sa ii foloseasca bazele aeriene.
Dupa 6 luni de razboi si nenumarate declaratii belicoase ale oficialilor de la Moscova, probabil putini isi vor aminti ca iarna trecuta, cand Rusia inca mima limbajul diplomatiei si Vladimir Putin avea un discurs mai retinut, Lukasenko s-a comportat ca un purtator de cuvant de facto al Kremlinului, insultand liderii occidentali, amenintandu-l pe presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si a afirmat ca, daca Rusia va ataca, Kievul va cadea in 3-4 zile.
Judecand dupa retorica chiar si dupa standardele sale agresiva, Lukasenko si-a imaginat cu adevarat ca va iesi victorios de pe urma unui razboi pe scara larga in Ucraina, fara sa aiba vreun pret de platit. O lovitura decisiva a fortelor armate ruse trebuia sa puna pe fuga armata ucraineana si sa il forteze pe Zelenski sa fuga din tara.
Cand un nou guvern pro-rus avea sa fie instalat la Kiev, cel mai probabil sub fostul presedinte Viktor Ianukovici, Belarus ar fi trimis un contingent limitat in Ucraina pentru „mentinerea pacii”, fara sa participe direct la ostilitati, la fel cum o facuse in luna ianuarie in Kazahstan.
Trupele lui Lukasenko ar fi urmat sa se intoarca in cele din urma victorioase acasa din Ucraina ocupata fara niciun fel de pierderi.
Lukasenko a rezistat presiunilor puse de Vladimir Putin
Insa inca din primele zile ale invaziei a devenit clar ca „operatiunea militara speciala” declansata de Putin pe 24 februarienu a decurs conform planului. Numeroasele inregistrari video cu coloane blindate rusesti in flacari sau complet spulberate de fortele armate ucrainene au schimbat dramatic retorica lui Lukasenko.
Treptat, el si-a temperat discursul, indemnand Rusia si Ucraina sa se aseze la masa negocierilor, initial cu Belarus drept mediator. Aceste eforturi diplomatice s-au disipat insa rapid dupa ce a devenit evident ca Turcia va fi principalul mediator al discutiilor intre Moscova si Kiev.
Desi Lukasenko a permis Rusiei sa foloseasca teritoriul tarii sale pentru a lansa atacuri aeriene, atacuri cu rachete si o invazie terestra impotriva Ucrainei, el a refuzat ideea de a trimite trupe bieloruse impotriva tarii vecine.
Acest lucru nu a fost inghitit cu usurinta de Kremlin, care l-a presat constant sa ia parte la varsarea de sange de pe frontul ucrainean - in fond, el a promis in mod repetat ca armata bielorusa va lupta alaturi de Rusia daca va fi nevoie.
Dupa cum nota profesoara Ruth Deyermond din cadrul Departamentului de Razboi al King's College din Londra intr-o ampla analiza publicata zilele trecute, refuzul lui Lukasenko de a trimite trupe in Ucraina a reprezentat o veritabila umilinta pentru Vladimir Putin.
„Situatia este una umilitoare pentru Kremlin: daca nici macar Lukasenko nu poate fi strans cu usa, ce se alege de hegemonia regionala a Rusiei? Iar daca Rusia nu este o hegemonie regionala, ce se intampla cu identitatea nationala ruseasca, inradacinata in credinta ca are statutul unei mari puteri?”, nota aceasta.
Temeri ca Belarusul va intra in razboiul impotriva Ucrainei
Insa cand a venit momentul ca Belarusul sa trimita trupe sa lupte alaturi de cele rusesti, retorica lui Lukasenko s-a schimbat din nou. Potrivit noului sau argument, Occidentul incerca sa atraga Belarusul in razboi, dar Minskul a dejucat planurile si isi va tine armata sa apere eroic spatele fortelor rusestidin Ucraina.
De-a lungul lunii martie, in timp ce fortele rusesti incercau sa inconjoare capitala ucraineana Kiev, speculatiile privind intrarea Belarusului in razboi erau in toi. In pofida avertismentelor in acest sens ale serviciilor de informatii ucrainene, o desfasurare pe scara larga a fortelor bieloruse parea totusi putin probabila data fiind slaba lor pregatire pentru lupta.
Cel mai probabil scenariu era cel al unor incursiuni limitate efectuate de trupele speciale bieloruse in nordul Ucrainei pentru a intrerupe liniile de aprovizionare ale Kievului si atraga trupe ucrainene din alte teatre de lupta. Intre 5 si 10 batalioane alcatuite din trupe speciale si brigazi mecanizate bieloruse au efectuate manevre de-a lungul granitei cu Ucraina in luna martie.
La un moment dat blindatele si tancurile bieloruse au fost marcate cu faimoasele simboluri „V” si „Z” folosite de trupele rusesti si cele ale separatistilor pro-rusi din Donetk si Lugansk. Parea ca intrarea Belarusului in razboi este iminenta.
In cele din urma trupele lui Lukasenko nu au trecut niciodata granita. La sfarsitul lunii martie fortele rusesti s-au retras din regiunile Kiev si Cernihiv si implicarea Belarusului pe frontul nordic si-a pierdut orice sens practic.
Opt batalioane alcatuite din aproximativ 5.000-6.000 de soldati bielorusi inca sunt rotite constant la granita cu Ucraina insa probabilitatea oricarei actiuni ofensive este evaluata de catre analistii militari ca fiind foarte scazuta.
Asadar, de ce nu s-a alaturat Belarusul razboiului, in pofida presiunilor evidente din partea Rusiei?
Fortele armate bieloruse nu sunt incantate sa participe la „operatiunea militara speciala”
In primul rand, implicarea intr-un razboi impotriva Ucrainei este extrem de nepopular in Belarus. Chiar daca peste 30% din populatie sustine Rusia in conflict, doar 3% din cetatenii tarii sprijina implicarea directa a Minskului in razboi. Pana si majoritatea sustinatorilor lui Lukasenko sunt impotriva acestui lucru.
Bineinteles, intr-un regim autoritar opinia publica, pana si opiniile sustinatorilor regimului, pot fi ignorate.
Dar un alt motiv si mai presant pentru Lukasenko il reprezinta starea armatei bieloruse, in special a fortelor sale terestre. Desi acestea au un numar ridicat de vehicule, Belarusul dispune in realitate de doar 20 de tancuri moderne T-72B3. Restul sunt, in cel mai fericit caz, vehicule de lupta depasite din anii 1980.
Nici la capitolul moral fortele bieloruse nu stau mai bine. Desi zvonurile despre nelinisti si epurari in randul ofiterilor superiori vin probabil cel putin partial din „munca” serviciilor de informatii ucrainene, moralul scazut si reticenta de a lupta in randul fortelor armate bieloruse, in special printre recruti, sunt faptice.
Granicerii ucraineni au inregistrat deja cazuri ale unor dezertari din fortele armate sau de securitate bieloruse, chiar si inainte de izbucnirea razboiului.
„Colonelul” Lukasenko are o armata de carton
In plus, armata lui Lukasenko nu este doar slab echipata, ea este si foarte mica. Belarusul are in prezent doua comandamente ale fortelor terestre - Comandamentul Operational Vest, ce acopera granita cu Polonia, si Comandamentul Operational Nord-Vest, responsabil de apararea granitei cu statele baltice.
Fiecare comandament are doua brigazi mecanizate alcatuite din trei batalioane de infanterie motorizata si doua batalioane de tancuri, o brigada de artilerie, plus unitatile de sprijin tehnic si logistic. O brigada are in jur de 1.500 de militari pe timp de pace, numar suplimentat la 3.000 pe timp de razboi.
Asta inseamna ca o brigada nu poate desfasura mai mult de 2-3 batalioane la un moment dat. Alte sase batalioane pot fi desfasurate de fortele speciale, data fiind forta lor totala de aproximativ 6.000 de militari de elita (9.000 pe timp de razboi).
Per total, capacitatea de lupta a armatei bieloruse este estimata in prezent la aproximativ 16 batalioane sau 11.000 de soldati (25 de batalioane sau 17.000 de soldati dupa o mobilizare partiala). Numarul abia este suficient pentru a apara teritoriul bielorus, care ar ramane descoperit in cazul trimiterii unui contingent semnificativ in Ucraina.
In realitate, Lukasenko, care s-a plans in mod faimos la inceputul lunii februarie ca Vladimir Putin i-a promis ca il va face colonel in armata rusa dar nu s-a tinut „inca” de cuvant, are mai mult nevoie de armata sa nu pentru a se apara de amenintari externe precum NATO, cat de cele interne.
In 2020 armata, si mai ales fortele speciale, au jucat un rol crucial in reprimarea protestelor populare declansate de fraudarea alegerilor din luna august. Trimiterea lor in Ucraina ar duce nu doar la distrugerea aproape sigura a unitatilor, dar ar putea de asemenea declansa un nou val de proteste in masa care, in absenta armatei, ar putea avea mai mult succes decat cele din urma cu doi ani.