Fedir Derhun, un batran in varsta de 69 de ani, care traieste in Krescenivka, regiuea ucraineana Herson, a avut parte de un adevarat cosmar, dupa ce fortele ruse au patruns in satul sau.
"Rusii aia au spus ca sunt eliberatori, apoi au inceput sa ne jefuiasca!", a declarat, cu lacrimi in ochi, Fedir, citat de BBC.
Batranul a dezvaluit ca soldatii lui Putin i-au luat masina, mobila si saltelele. De asemenea, potrivit acestuia, fortele ruse au avariat aproape fiecare casa de pe strada lui.
Din fericire, la inceputul acestei luni, trupele ucrainene au eliberat satul Krescenivka. Cu toate acestea, traumele lui Fedir se vindeca greu.
"Ma doare capul din cauza bombardamentelor. Aproape ca am murit de foame in primele cateva luni", a spus batranul.
In localitate inca nu exista curent si apa potabila. Cand vine vorba de mancare, localnicii se bazeaza pe voluntari.
Asta nu e tot! In zona, campurile sunt presarate cu rachete rusesti, care au ramas neexplodate din cauza solului moale.
Situatia nu e mai roz in satele vecine. In mare parte, acestea sunt distruse, atat din cauza ocupatiei ruse, cat si a eliberarii recente. Cu toate acestea, in zona e o forfota continua.
Vehiculele ucrainene sunt reparate la marginea drumurilor. De multe ori, tancurile se duc sau vin din directia orasului Herson.
Un soldat ucrainean avertizeaza: "Daca nu vom avea superioritatea aeriana, va fi greu"
"Departe de prima linie a frontului, multi oameni sarbatoresc", a afirmat un soldat ucrainean, care a dorit sa fie prezentat sub indicativul "Gadfly".
Potrivit acestuia, cei aflati pe front trec prin diferite stari, iar nervii sunt intinsi la maximum. "Uneori, inima bate diferit. Odata ce incepe sa se traga, sunt trei respiratii adanci, cateva injuraturi, apoi mergi mai departe", a afirmat "Gadfly".
Barbatul a fost mobilizat in martie si nu este un soldat profesionist. Desi in Ucraina exista un avant impotriva ocupantilor, el crede ca tara sa va putea forta pe deplin Rusia sa-si retraga trupele doar daca Occidentul va continua sprijinul militar.
Disperat, "Gadfly" a tras un semnal de alarma: "Problema este ca satele sunt distruse. Nu avem unde sa ne ascundem. Daca nu vom avea superioritatea aeriana, va fi greu. Ramanem fara avioane. Trei sau patru au fost doborate saptamana trecuta".
Si-a ajutat semenii cu mancare si a fost trecuta pe lista neagra a rusilor
In Ucraina, toata lumea sufera. Alyona, o femeie care conducerea o gradinita inainte ca Putin sa inceapa razboiul, a trait sub teroare timp de doua luni.
Ea a fost "inclusa pe lista neagra" de rusi, dupa ce le-a furnizat mancare oamenilor din Krescenivka si apoi i-a ajutat sa plece din satul ocupat. In cele din urma, femeia a fugit si ea de rusi.
Dupa ce localitatea a fost eliberata de sub ocupatie, Alyona s-a intors acasa, insa a avut parte de un soc.
Potrivit femeii, soldatii rusi au lasat in urma lor "mizerie si durere".
"Cand am venit aici pentru prima data dupa eliberare, am stat si am plans. Este foarte greu", a marturisit Alyona.
Ea a marturisit ca atunci cand a intalnit pentru prima data un soldat rus, acesta a intrebat-o: "Cine ti-a permis sa traiesti atat de bine?".
Acum, casa de lemn a familiei sale e aproape goala, dupa ce rusii au luat totul.


